Sânii, morocănosul și șerpii - Ion Caraion

Apoi cântecul trecu pe la toate mesele,
ca un fluture din care se scuturase ceva.
– Soarele! o fi zis morocănosul.
– Seara! răspunseră fetele de alpaca.

Era o zi netrebnic de frumoasă.
Ugerii vorbei atârnau pân′ la pământ.
O femeie fără sâni s-a oprit lângă cer,
împrejmuită de migdale, de balcoane și vânt.

Fără să se uite la nici unul dintre
toți oamenii aceia care vorbeau despre el,
soarele intră prin porii de fum ai lucrurilor
cu obrajii rari. Amurgul e chel,

e amurg. Se urcase vântul pe-un balcon, se sui prin copaci
după vrăbii și pisici. Și după
fluturele din care nu se mai scutura nimic
decât... Copacul începu să se rupă.

Am dat din viața mea afară
ochii ceții, ireal de sihaștri.
Priveam la sfârșitul zilei și năpârleau șerpii
împrejurul nostru, ca niște zoroaștrii.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.