Retragerea din jignire - Ion Caraion

și-așa cum trecea timpul pe-acolo

să se fi deschis o ușă să fi dispărut o umbră să se fi auzit
că strigă cineva încet să fi părut că simt zgomote
că niște voci fistichii rod stofa dintre struguri și ruguri

să fi părut că sub lampioane și come s-a vaporizat iodul
și marea se relegă și nici una din rufele de pe câmpia mierlei
nu-și mai reamintește nestatornicie pură
sunteți din lumea celor ce vă certați și vă impăcați

și pe urmă… și pe urmă nimic… o rochie galbenă
sau aerul disperat mototolindu-se în subterana cu vestminte

fiecare om trebuie să știe în fiecare zi cât e de înalt

și-așa și luna ca un portofel cu lăbuțele din față
copie albastră a cerului perorând perorând și cum pe strada
teilor creșteau oțetarii și că pe tine nu te voi pierde niciodată

nu se poate trăi nici singur nici cu alții toată
viața n-a venit nimeni

și la căderea stelelor intri-n casa ta ca-n țara celei
mai falnice fantasme și taci și apele se-aud ca o retragere
din jignire

lumina miroase a bărbat

și-așa…

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.