Pamflete pădurii după-nceata - Ion Caraion

Pamfletele pădurii după-nceata
ploaie de-astă noapte,
neîntreruptă,
numără ce-a mai rămas din ceata
spectrelor cu care-au fost în luptă.
Gloata câtorva lemurii cârne
rebegind pe-o măgură de neguri;
niște așchii și niște edecuri
din maiaua ce-a-nceput s-atârne.
Muta care chinuie și-ncurcă
formele informului cu-o furcă-n
stânga și cu alta-n dreapta. Gol
fugărind gorgone de viol.
Tigve mari pe-un munte fără vârf.
Timpul-paraplegic. Timpul-stârv.
Un copac hilar cu mâna ruptă.
Un ciclop gângav cu ochiul scos.
Dintr-o dată ceru-ntors pe dos
– și-apoi totul intră în amiază
ca omida-n mărul de pe ram
legănându-se la soarele ce-așează
ici o botniță, dincolo un ham,
ca morișca vieții alandala
să-și deșire șartul mai departe.
Care-arhitectură nu-și împarte
– noapte ori lumină – bănuiala
de-a fi mască ori caricatură
tot ce ne-nconjoară? Vremuri fură
măreția vremii dând să-nchege
mascarade-albastre pe ruine
și pe temeliile știrbite
(ruguri pentru-o dulce fărădelege?)
ale morți, altă moarte... Orbi –
anii umblă-ncet printre copite,
călăreții încărunțesc de corbi.
Și-n universalul țintirim
zdrențele devin imperiale,
totu-n preajmă tremură sublim,
somnul nu mai poate să se culce,
ziua nu mai poate să se scoale,
dulcele-ncetează de-a fi dulce,
orele încep a fi domoale
și-ncetează criza ori se schimbă.
Râul prinde lubric să se-nfoaie,
ce lipsise-acuma-i prea de-ajuns.
Dintr-o limbă trec în altă limbă
păsări și ținuturi. Strâmb răspuns,
că noroiu-i vesel după ploaie
și destulă, vraiștea.
Iar nu ne-a
mai venit nici semn nici sol nici lupte...
Prin păduri și-arată goliciunea
mutul de-astă noapte. Rufe rupte.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion