Calul verde - Ioanid Romanescu

Plecasem - erai prea fragilă,
devenisem
calul tău verde de pe perete -
și cum treceam cu umerii căzuți
adânc în uitare,
câțiva cheflii lălăind prin ceață
brusc au oprit mica lor melodie
și unul a spus: El este, însă, cântecul lui
nu se poate cânta.

Întâmplarea asta mă supuse
unei analogii
(...o, dar eu sunt pentru toți
calul verde la care ei visează,
chiar poezia mea e un cal verde,
sigur
sunt un mare artist, însăși opera mea
are nevoie de liniște
- lumea inclusă a acestei opere
o reprezint -
Cezanne cânta la trompetă
pentru că numai astfel putea să urle,
habar nu ai tu, iubito,
cât de încet plâng eu la trompetă
încât mă trezesc uneori
cu tine strivită-ntre gene,
încât sunt fericit că viața mea
e o știință de a pierde,
încât sunt fericit că pot să fiu
să rămân pentru toți calul verde).

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Ioanid Romanescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.