Bătrânii - Ioanid Romanescu

După-amiază - au adormit bătrânii
în parcuri pe bănci,
vântul le mai fumează țigările
vântul le mai citește ziarele

ce să facă ei după-amiaza
în casele fiilor? au plecat
să nu-și târască papucii prin holuri
să nu incomodeze

până la apusul soarelui
sunt locuri în parcuri - băncile
nu seamănă cu paturile pliante din bucătării
însă bătrânii dorm

nu zgomotul, ci liniștea-i trezește

spre seară
cu gesturi elegante își scutură pălăriile
- oricare anotimp ar fi
peste pălăriile lor cu boruri mari cad frunze -
și pornesc mulțumiți că din viața lor inutilă
au mai dăruit lumii câteva ore de liniște
pentru cine știe ce vor anunța mâine ziarele

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Ioanid Romanescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.