Invizibilul e doar ceva ce nu vrei să vezi

Autor:gabrielaa


Adăugat de: gabrielaa

miercuri, 12 iunie 2024

Au crescut copacilor mâini
ce uneori știu cânta,
alteori să mângâie știu
una, doua, sute
întinse spre cer
spre pământ,
ascultând glas de păsări
glasul pământului ascultând
făcând semne oamenilor
că există, că cresc, că sunt
singurătăți și ierni și verde

Își deschid ochi
în fiecare clipocit de rouă
și poți vedea prin ei
viața fără riduri
înveșmântată elegant în paradoxuri
de crezi, de visezi,
ca un ochi de copil
neatins de coșmar.

Cu gura furtunii
și lacrimi de ploi
glasul ecou strigă la noi
că sunt și ei verzi
cum am fost noi cândva
și pot încă umbri
și pot încă iubi
când încă e timp
când timp încă mai e...

Singurătatea îi arde
în rădăcinile vechi
și totuși se nasc,
și totuși mai mor,
și totuși mai plàng,
și totuși umbresc
dar nimeni nu-i vede
și nu-i vede nimeni...

Prin vremuri
cu mâini întinse ce dor
spre pământ
către cer
în anotimpuri trăiesc,
se desfrunzesc
și ard purpuriu
neînțeleși și nevăzuți
nevăzuți și neînțeleși.


Și sunt atâtea frunze toamna
de parcă sfârșitu lumii îi mâine
și atâtea frunze lasă toamna
parcă nimic din ei nu va rămâne.


vezi mai multe poezii de: gabrielaa


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CCCXCVII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.