Învaţă să plângi, mi-a zis Dumnezeu (II)

Autor:teodor dume


Adăugat de: teodor dume

miercuri, 07 iunie 2017

nu-mi aduc prea bine aminte
zâmbetul lui
şi nici
ultimele îmbrăţişări
ştiu doar că
pe întunericul din noapte
scrijeleam cu unghiile - TATA
tăcut
de sub umbra rămasă
undeva în timp
Dumnezeu
mă privea de parcă
nu s-ar fi
întâmplat nimic
până în ziua în care
mi-a şoptit
întoarce-te în lumină şi
în zborul de pasăre
niciodată în umbrele
care nu se văd
şi vei fi tu însuţi

şi pentru că
între mine şi umbră există o asemănare
nu-mi voi întoarce niciodată privirea
înspre cealaltă jumătate a nopţii

în mine a mai rămas lumină doar atât
cât să-mi amintească de cel care a fost
tata


vezi mai multe poezii de: teodor dume


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: XCIV.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.