Noaptea a ţipat
prelung,
ca o pasăre rănită în clipa în care săruta
nevăzutul.
Şuierul ei, prelins pe trotuar,
năvăleşte în case,
călcând flori amorţite,
inundând camere cu aer stătut,
izbucnind în torent prin
culoare de gânduri şi vise,
strivind,
sub imense călcâie desculţe,
foile scrise,
ignorând un rând de scrisoare
-elixir interior-
vezi mai multe poezii de: Lucia
Detalii poezie:
Distribuie pe: