Întâlnire
Te-am privit și am știut dintr-o îmbrăcare a aerului în posibilități
că timpul se va deșira în fața noastră cu un covor roșu,
pe care vom păși cu tălpile goale și cu inimile,
copaci înfloriți,
cu petale alunecând în palme și pe umerii trecătorilor,
bucuroși de întâlnire.
Te așezaseși leneș
și mă urmăreai atent
cum mă alungisem,
după cum îmi treceam un picior peste celălalt,
după cum zâmbeam cu o curiozitate înfiptă în poveștile
pe care mi le puseșeși deodată la picioare.
Se îmbulzeau stoluri, stoluri,
dând din aripi exact pe tâmpla mea caldă.
Nu știam dacă să calc peste ecoul lor,
sau să ascult de glasul care cânta vrăjit,
învățându-mă o limbă nouă, aceea pe care odată învățată,
nu aș fi putut-o uita,
pe care o împărtășeam lumii, portal de acces la lumina din noi.
Te-am întâlnit într-o alipire de vis și de atunci a început o nouă viață.
A crescut din mine, din tine,
fără putință de împotrivire, apropiind în săruturi de mare toate sensurile.(29.01.2025-Iulia Dragomir)
vezi mai multe poezii de: iulia.dragomir
Detalii poezie:
Distribuie pe: