În vara aceea nu a fost miere.
Mătcile și-au condus roiurile,
patul de căpșuni s-a uscat într-o zi,
culegătorii de fructe de pădure s-au dus acasă devreme.
Toată dulceața aceea, dusă de o rază de lumină
să adoarmă. Cine a dormit acest somn înainte de vremea lui?
Miere și fructe de pădure? El este străin de suferință,
cel cu lumea la îndemână. Nedumerit de nimic.
Nedumerit de nimic decât poate puțin,
destul cât să se odihnească sau să stea drept.
Era încovoiat de peșteri - și umbre,
pentru că nicio țară nu l-a primit.
Nici măcar nu era în siguranță în pădure -
un partizan pe care lumea l-a abandonat
satelitului ei mort, luna.
El este străin de suferință, cel cu lumea
[la îndemână,
și nu i s-a dat ceva? Avea cohorta sclipiciului
înfășurată în jurul degetului, flăcări
îi însemnau fața cu cicatrici și izvorul
apăru ca o himeră în fața ochilor lui,
unde nu era.
Miere și fructe de pădure?
Dacă ar fi cunoscut vreodată mirosul, l-ar fi urmat
de mult timp!
Mergând în somnul unui somnambul,
cine a dormit acest somn înainte de vremea lui?
Unul care s-a născut bătrân
și a chemat întunericul devreme.
Toată acea dulceață a măturat o rază de lumină
dinaintea lui.
A scuipat în tufișuri un blestem
pentru a aduce secetă, a țipat
și rugăciunile lui au fost auzite:
culegătorii de fructe de pădure s-au dus acasă devreme!
Când rădăcina s-a ridicat
și s-a târât după ei, șuierând
a rămas o piele de șarpe, ultima apărare a copacului.
Războiul de căpșuni s-a uscat într-o zi.
În satul de dedesubt, gălețile stăteau goale
ca niște tobe care așteptau în piață.
Apoi soarele a lovit
și a alungat moartea.
Ferestrele s-au închis,
reginele și-au condus roiurile,
și nimeni nu le-a împiedicat să fugă.
Sălbăticia i-a primit,
copacul gol printre ferigi,
primul stat liber.
Ultima ființă umană a fost înțepată
și nu a simțit nicio durere.
Distribuie: