Invocarea Ursei Mari - Ingeborg Bachmann

Ursă Mare, coboară, noapte flocoasă,
fiară cu blană de nori, cu ochii bătrâni,
ochi de stele,
prin desiş răzbat scânteind
labele tale cu gheare,
gheare de stele,
treji ne ţinem turmele,
însă de tine înrobiţi, neîncrezători
în coastele tale ostenite şi în tăioşii
tăi colţi, pe jumătate dezveliţi,
urs bătrân.
Un con: lumea voastră.
Voi: solzii ei.
Eu îi mân, îi rostogolesc
dinspre brazii de început
înspre brazii de la sfârşit,
îi amuşin, cu botul îi cercetez
şi îi apuc între labe.
Fie-vă frică sau nu vă fie!
Plătiţi obolul şi orbul
cu un cuvânt bun alinaţi-l,
să ţină ursul în laţ.
Şi condimentaţi bine mieii.
S-ar putea ca ursul ăsta
să rupă laţul, să nu mai ameninţe
şi toate conurile, din brazi căzute,
să le-alunge, pe cele mari, înaripate,
prăbuşite din rai.



Traducere Ana Mureșanu și Ramona Trufin

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ingeborg Bachmann



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.