Înstrăinare * - Ingeborg Bachmann

Nici un copac să vad în copaci nu mai pot.
Nici crengile nu mai au frunze care să le țintuiască în bătaie de vânt.

Fructele sunt dulci, dar fără dragoste.
Nici o singură dată nu mai satură.

Ce va fi de acum?

Pădurea se perindă în fața ochilor mei
La urechea mea păsările își închid pliscul

Pentru mine – nici o câmpie un pat.

Sunt sătulă de timp
Și înfometez după el.

Ce va fi de acum?

În munți vor arde focuri în noapte.
Să-mi dau foc să mi le pot pe toate iar apropia?

În nici un drum un drum să văd nu mai pot.



Traducere Roxana Albu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ingeborg Bachmann



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.