Discurs și calomnie - Ingeborg Bachmann

Să nu ieși din gura noastră
cuvânt care însămânțezi balaurul.
Ce-i drept, aerul e umed și greu,
dospită și acrită spumegă lumina,
și peste mlaștină atârnă negru roiul de țânțari.

Cucuta bea cu drag.
O blană de pisică stă întinsă,
șarpele o sâsâie,
scorpionul vine dansând.

În urechea noastră nu intră,
zvon al vinovăției altora,
cuvânt, mori în mlaștină,
unde zemuie băltoacă.

Cuvânt, fii cu noi
de-o gingașă răbdare
și nerăbdare. Acestui semănat
să i se pună capăt!

Pe animal nu-l învinge cel care sunetul său îl imită.
Cel care dezvăluie taina patului său își batjocorește toată iubirea.

Bastardul cuvântului slujește vorbei de duh, spre sacrificarea unui nebun.

Cine iți cere părerea despre acest străin?
Și de-o spui necerută, noapte de noapte te du
cu puroaiele lui la picioare, mai departe, te du! Și nu te mai întoarce vreodată.

Cuvânt, fii din noi,
eliberat, limpede, frumos.
Sigur vei înceta cândva
să te mai tot ferești.

(Racul se retrage
cârtiță doarme prea mult
apa moale dizolvă
varul ce pietre întărea.)

Vino, bunăvoință în sunet și suflare,
întărește această gură
când slăbiciunea ei
ne îngrozește și ne înfrânează.

Vino și nu te trăda
pentru că suntem în ceartă cu atâtea rele.
Înainte ca sângele balaurului să apere adversarul,
această mână va cădea în foc.
Cuvânt al meu, salvează-mă!


Traducere Ana Mureșanu și Ramona Trufin

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ingeborg Bachmann



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.