Destin omenesc * - Ingeborg Bachmann

Castelul fermecat al norilor în care plutim…
Cine ştie, dacă n-am trecut deja prin multe ceruri
cu ochii strălucind?
Noi, cei exilaţi în timp
şi din spaţiu rostogoliţi,
noi, zburători prin noapte şi abis.
Cine ştie, dacă n-am zburat deja pe lângă Dumnezeu
şi fiindcă am străpuns cerul fără să-l vedem
şi seminţele noastre mai departe le răspândim,
doar pentru a trăi în mai întunecate seminţii,
acum din vină, plutim?
Cine ştie, dacă nu din trecut, murim prelung?
Sfera norilor tot mai sus ne îndrumă.
Aerul deja subţiat, mâinile ni le-amorţeşte
şi când se frânge glasul şi suflarea ni se-opreşte?
Rămâne vraja pentru clipele din urmă?


Traducerea Ioana HAITCHI, 14.02.2016,

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ingeborg Bachmann



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.