Înfiorările toamnei / Baladă

sâmbătă, 01 octombrie 2016

Pastelată, cu fior,
Toamna ca un comandor,
Îmi trimite muzele,
Când pictează frunzele,
Rărind poala codrului,
Storcând ochii norului,
Slobozind vânt jucăuș,
Din adâncuri, din culcuș.

Pe retina sa-n rugini,
Se văd oști de mărăcini,
Troscot, volbure, susai,
Care au iscat alai,
Că toamna i-a pistruiat,
Și sub ploi i-a înmuiat,
Dârdâind de frig, și seci,
S-a dus traiul de buieci!

Ici, în câmp abia arat,
Patru nori au deșertat,
Îmbibând solul uscat,
De sete desferecat,
Și îl lasă întinat.
Trist, o cruce a mimat…
Pe măceși i-a platinat,
Fructele a umectat…

Tulburat, stingher și plâns,
De melancolii pătruns,
Un hârciog murat în prag,
Într-o bluză și-un nădrag,
Vechi, uzat și peticit…
A pășit, s-a-mpleticit,
Că zări un spicușor,
L-ar fi dus la puișor…

Corbul, martor nînfricat,
Pe o creacă buricat,
Scuturând penajul ud,
Cercetând zarea spre sud,
Vede-o herghelie șargă,
Sus, pe boltă, ce aleargă,
Răsfirând stropi, vijelii,
Și dă sfat unor copii:

-Puneți-vă bocăncei,
Veste, fesuri, ciorăpei…
Că toamna aduce nori,
Care plâng și dau fiori!
Necăjit și un ciulin,
Se închină în suspin,
Și șopti ca pentru sine:
-Eu mă duc… Vă las cu bine!

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: