Infinita Pastorală - Ion Scriba

Albastre revărsări de astre,
galactice aluviuni
transportă sufletele noastre
spre magice dimensiuni.

Scăpat din eul său ermetic
respiră sufletu-însetat
văzduhul suprasaturat
de-albastru electromagnetic,

auzuri noi se dezvelesc
și ca-într-o liturghie sfântă
ascult materia cum cântă
un dor lumesc și nelumesc.

Cu intuiția văz Duhul
dumnezeiesc, spiritual --
simfonic murmură văzduhul
Erosului Universal.

O galaxie de nuclei
se mișcă-n nemișcata stâncă --
cât o fi lumea de adâncă
de nu vezi decât fața ei

în joc de-a v-ați ascunsele
cu uriași și cu pitici
cu lumi din ce în ce mai mici
ascunse-n ele însele?
...............................................

Suntem înconjurați de-o noapte
în care urlă demoni cruzi,
dar pe Pământ sunt multe șoapte
ce merită să le auzi.

Pe câmpi cu stele albe-n floare
metamorfoze trec în zbor.
particule elementare
se iau la braț și cântă-n cor,
iar Ele, Mentele fecioare
se însoțesc cu mirii lor,
apoi vezi lumi născându-se
din fetele scăldându-se
în cântecul culorilor
sub curcubeul florilor
pe câmpi de Floarea Sorilor,

popoarele
de flori și spice
ogoarele
de fii și fiice.

Vezi omeniri îmbobocind
în demnitatea regăsită
a Spiritului, strălucind
astral sub fruntea strălucită,
căci lumi în depărtări albastre
se-învârt în jurul sorilor --
ele-s în gândurile noastre
și noi în gândurile lor.

În carnaval spiritual
cu măști și trene cometare
se-încrucișează reflectoare-
le trupurilor în astral.

Mai văd metamorfoze-n roi
cu hărnicie de albină
tăind ferestre noi, în noi
pentru-o lumină mai lumină.

Văd mame cum copiii-și cresc
și-n dăruirea lor curată
ce nu așteaptă vreo răsplată
respir ozon dumnezeiesc.

Privește la copii, la plânșii
ce sug la pieptul mamei lor --
ca mâine, unul dintre dânșii
ne poate fi Mântuitor!

.....................................................

Ca pe oglinda unui lac
ce-l încrețește grindina
orbitele din zodiac
se împletesc sub fruntea mea.

Ca nimb pe fruntea Sfântului
stă Aurora Boreală
diademă imperială
pe creștetul Pământului.

În capodopera măiastră
a lumii, jur pe capul meu
pe Sângele Lui Dumnezeu
că nu-i planetă ca a noastră.
......................................................................

Pe-a Infinitului Alee
spre-și împlini destinul dat
Materia e o Femeie
urmându-și Spiritul-Bărbat.

În anotimpuri efemere
Atom și Inimă și Soare
sărbătoresc triumfătoare
universala-împerechere.

Viață și moarte se îmbină
în Circuitul Absolut --
pe un mormânt paște-o bovină
să alăpteze-un nou născut.

Din când în când mai tace vântul
și pot să-aud înălțător
cum cântă luminos Pământul
sub stele luminând sonor.

Din praf galactic și terestru
și din mirajul selenar
se condensează milenar
câte-un Homer, un Eminescu.

Desferecat de sub zăvoare
calc universul de trifoi
și simt că sufletul mi-e soare
ce-învie lumi de gânduri noi,
căci de sub fruntea ca o teacă
gândirea-și scoate sabia --
învins, Misterul se apleacă
și-îngenunchează-în fața mea.

Și până-or fi să mă îngroape
metamorfoze-n unda lor,
descriu un semicerc pe ape
precum un pește zburător.

Pe burtă, dragostea, la pândă
ca o lupoaică dintre astre --
și urlă-n sufletele noastre
lupoaica dragostei, flămândă.

Priviți, îmbobocesc atomii
și când vor înflori cândva,
pe-această pajiște de stea
or să cosească astronomii.
............................................................

Când îmi voi împlini menirea
ce mi-a fost dată, pot să mor.

Ne va-întâlni reamintirea
în Aniversul următor,

poate cu-aceleași idealuri
cu care azi la braț te plimbi,
doar că vom fi-între alte maluri
udați de apa altor timpi.
..........................................................

vezi mai multe poezii de: Ion Scriba