Ina M. - creaţii proprii

Casa din deal oftează de-o vreme,
E singură, veche și se teme
Că destinul tăcut i-a pregătit
O moarte la care nu s-a gândit.

E rece- afară și nu- mi vine
Să ies din pat și lupt cu mine
Să am curajul să îndrept
Spre noua zi privirea, drept

La ușa liniștii se-arată
O fată- n negru, înspăimântată
Și bate- încetișor și plânge,
La piept o temere ea strânge.

În dansul de cuvinte irosite
Eu înțeleg ca ochii- îți sunt ispite
Și mă strecor cu pași ce- ți dau acordul
Să pui după o virgulă si verbul.

Între munte și mare
E un semn de-întrebare:
E pământ sau e apă
De la care se- adapă

Ce liniște- i aici...
Nici cei mai mari pitici
Nu ar putea să- alunge
Tăcerea ce ne- împunge.

Un tată este un stejar
Ce are-n fibre ceresc har...
Să fie falnic, dârz și drept,
Furtuna să o simtă-n piept.

Îmbrăcat în frunze, gândul
Fuge iute de cuvântul
Zgribulit pe două buze
Strânse și foarte confuze.

O sticlă cu vin...
Paharul închin
În semn de divin
Moment de prea plin.

Frământarea mării-
Calmul depărtării...
Valul spart în spumă
Pe om îl îndrumă.