Ina M. - creaţii proprii

E seara târzie, privesc în pahar
Și vinul divin revarsă cu har
În mintea confuză de gânduri închise
Idei geniale și spumă de vise.

Magia zâmbetului tău
Îmi face bine dar și rău...
Ce să- înțeleg când îmi zâmbești?
Că vrei să- mi spui din nou povești?

Unduirea unui val-
Călărețul unui cal...
Lacul își sparge oglinda,
Cerul își caută- osânda.

Șoapte de vânt prin crengi la pământ
Deschid urechile...parcă un cânt
Străbate văzduhul pâna la cer
Și tu nu mai vi primăvară...sper

Se frământă cerul și ne copleșește,
Nu cu –încărunțirea care ne privește
Ci cu supărarea nepăsării noastre,
Cunoscând dorința minților sinistre.

Nebună e lumea de crede că poate
Că știe și poate să facă de toate,
Nebun este omul ce spune că știe
Secretul din viață ce-l face să fie...

Mozaic de sentimente,
Răni, extaz, mare și munte
Se deschid în valea nopții
Și încarcă drumul minții

Ah, m-a înțepat ideea
De-a cunoaște epopeea
Luptelor cu munții albi...
Vai de mușchii mei cei slabi!

Alb e darul iernii coapte,
Mă întind pe el, pe spate
Și e alb ceru' înrămat
De oraș, cătun ori sat.

Stoluri de păsări însângerate
Trec peste dealuri pietrificate.
Apune soarele peste copaci
Și vântul blând îți spune să taci.