Ina M. - creaţii proprii

Câte sentimente-ai strâns și câte priviri și șoapte,
Stând semeață, dar și tristă, din ziuă până în noapte?
Chipul tău, marcat vădit de un pudic sentiment,
Face drumul către tine greu și chiar incoerent.

Acum când ți-e apusul la orizontul vieții,
Vrei să- ntâlnești pe Domnul, nebunii și poeții.
Nu-i nicio șansă căci, dreptatea este strâmbă,
Strânsoarea societății: amară, mută, oarbă...

Un visător își strânge stelele in noapte,
Îți dăruiește clipe cu praf de lună- n șoapte
Și te îmbrățișează cu visele de- o viață,
Îți dă din frumusețea luminii- n dimineață.

În umbra unui pom pitic,
Maria strânge pic cu pic
Sudoarea zilei, între palme
Și zice-n gând:"Mulțumesc Doamne!"

Viața asta prefăcută
Mă lasă din nou tăcută,
Sechestrată de rutină,
Nu-i nimic să imi convină.

Printre miile de poezii,
Păunescu, plin de fantezii,
A scris « Mama de pământ », cu dor
Să-și mai vadă mama în pridvor.

N-ai vrea să simți că ești din nou copil,
Să te apropii de- un altul tiptil
Și să-i spui" Bau! Te-am speriat cumva?"
Apoi cu el a-ncepe a te juca?

Poezia,
Esența sufletului
În sticluța versurilor.

Iubește, iubește, zorii de zi,
Iubește pe cei care scriu poezii,
Iubește bobocii- atârnați de un ram,
Iubește ce suntem, vom fi și eram.

Uite cum iarăși o zi se arată
Și bucuria de- a fi e curată,
Flori de speranță si gânduri boboci
Nu te mai lasă în pat să te- ntorci!