Ina M. - creaţii proprii

Tu ții tăcerea- în palme
Când stai pe deal, pe culme,
Poți s- o privești în față
Când vântu' - ți dă povață

În frigul crud al primăverii
Aduc omagiu învierii
Din fiecare ram ce crapă
În muguri cu zemuri și apă.

Printre crengile golașe
Frunzulițele sunt șterse
De un aer incă rece
De o iarnă ce nu trece.

Nimicul mă învăluie în noapte,
E liniște și ploaia scursă- n șoapte
De picături sparge tăcerea albă
A felinarului ce mă socoate oarbă.

Mă numesc Clipa...fixată de perete,
Fără sensul existenței, cu regrete
Pentru ce puteam să fiu și privesc rece
La ceasul nemișcat când secunda trece...

Mă- întorc la rădăcini și azi,
Trecând prin munți, păduri de brazi,
Iar în orașul meu natal
Ajung trecând un ultim deal.

De câte ori mă legănai
Din mâna ta făceai un plai
Cu iarbă fragedă și flori,
A somnului de prunc comori.

Nu am uitat că sunt femeie,
Doar am pierdut a clipei cheie
Ce descuia ușa puterii
De- a fi o floare a durerii...

Fericiți cei ce pot zbura cu gândul
Precum apa care spală prundul,
Fericiți cei cu sufletul curcubeu,
Ei sunt cei ce iubesc pe Dumnezeu.

Dar din stele rătăcite,
Gândurile răscolite
In visare, îmi cuprinde
Zilele cele aride.