În grădina unde merii,
Înfloresc în pragul serii,
Unde soarele apune ,
Îmbrăcat în haine brune ,
Ş-unde luna cea sfioasă
Se îmbracă în mireasă ,
Eu mă plimb , gândind la clipa,
Clipa ce zburând ş-a frânt aripa,
Ş-a rămas în amintire,
Lungă , tristă şi subţire.
Timpul ei trecu , se duse ,
Existenţa i se scurse ;
Şi de-ar vrea , de-ar mai putea,
Să renască într-o stea ,
Tot s-ar zbate în durere,
Fără să aibă putere,
vezi mai multe poezii de: nelucio
Detalii poezie:
Distribuie pe: