Ulise (IV) - Ilarie Voronca

12

îmi place răcoarea lucioasă a sălilor de gimnastică
prin ferestrele ca gheţari înalte aerul îşi întinde gâtul
muşchii se desfac ca rădăcinile sub piele
respirarea boxeurului regulată îmi aminteşte
zgomotul făbricii de cherestea în lemnul după-amiezii la soveja
pulpele bronzate vibrează ca rochia vântului
privirea cu un gest de înotător se opreşte înaintează
şi aceste noduri de linişte halterele cât de clară
sărutarea în infinit ca două glasuri a paralelelor
pântecele se dilată izbucnesc ca lăcuste
salturile descriu în aer frontiere steaguri
alunecă stea căzătoare trapezul
paşii cercuiesc în tăcere unde liane
şi iată frânghia sub mâinile tale ca lumina lunii netedă
buteliile se roşesc te îmbie ca borcanele cu dulceţuri
aripile sănătăţii cresc de pe ziduri te acoperă
împrospătat timpul se încoardă izbeşte în ceasornic ca în biceps
surâsul se sfarmă în ghips avalanşa orelor
deschid o perspectivă solară inelele articulaţiile
se mişcă asemeni zborului de rândunică suple
trupul liberat sparge fanfara mişcărilor
omoplaţii ca mările din sud aruncă lumini
spuma valurilor lasă pe ţărm melci paşii
fluxul braţelor clatină catarge
umerii se rotunjesc ca scoicile


13

iată şi oglinzi terenurile de tenis
abecedare pe întinderea de nisip în despletiri părul soarelui
sâni mingile se sărută peste plasa de aer
şi cuvintele prepeliţe în frunziş întârzie salutul
respiraţia e suspendată pe buze ca un pod pe coasta carpaţilor
saltul descrie în pupilă un tunel de răcoare
seara vine zăngănind lacătele visului
şi rachetele au o înclinare a capului ca prinţesele când salută
mulţimea la zece mai
din pietriş se ridică aburi paşii prin ploaia fină a privirilor
sandalele înfloresc linii şi arcuri în pleoape sălciile
ca lopeţi braţele taie apa zărilor le frământă
şi spuma vocilor se amestecă în cristalul minutului
ochii sunt ca inscripţiile pe fântâni
cum alunecă pe tăvile de răcoare genunchii
din cuibul gâtului pasărea mişcării se arcuieşte în flaut
trupul face unde şi chemările sunt umede
cum se înalţă buruieni amare pulpele
ca luntrii piepturile se ciocnesc şi prin crăpăturile cerului
stelele te pândesc ca ochii haiducilor
vârfurile brazilor în licoare clatină flinte
frunţile desfac o lumină ca feţele de masă
crengile bolborosesc vântul se descojeşte pe mâini ca scoarţa copacilor
şi încheieturile cheamă somnul ca un grilaj somnul
aleiele înaintează în vârful degetelor până la începutul pădurii
noaptea pune zăvoare pe cer acum terenurile
de tenis sunt ca nişte heleştaie ale singurătăţii
jucătorii au plecat au luat cu ei rachetele mişcările
tu singur priveşti cum frunzele închipuiesc mingi
şi cum în aer străuie dâra adolescentelor
în luceferi ai urmărit scrisul mărunt al buzelor al gleznelor
pe umeri simţi sărutul umrei al părului
noaptea îşi ridică leagănele ei de ape
colinele îşi îmbracă şalurile de podgorii
luna luminează străvezii muşchii fluviilor
de departe clopotele furtunilor aduc miresme
şi în hohotele pământului sunt trepte
te afunzi te afunzi tăcerile se revarsă în cremene
amintirile urlă în tine precum câinii satului
toamna dăruie năluci pe toate cărările
cerul îşi umflă în păduri rănile
un arcuş apusul peste inima ardealului


14

te regăseşti în atlasul unui surâs în relief
mădularul văzduhului suie vântul pe o privire funicular
trunchiuri de copaci vin în puhoaie cuvintele
apele răstoarnă butucii şi zările au gatere
noaptea chiuie ca o scândură trecută sub fierăstrău
şi prin ferestrele deschise miresmele tari se înghesuie ca bivolii
un ochi întârzie pe tâmpa braşovului
părul glasului se stinge în tunelul de vorbe
luminile obosesc pe povârniş ca boschetele
şi tristeţea deschide în tine galerii cum în arbori cariile


15

iată-te la braşov cum iubeşti străzile lui drepte
PĂDUREA E aproape şi linişti mari îţi ling gleznele
cerul îşi desface cozile de păuni curcubeiele
codrul te ospătează te primeşte cu suflarea lui cu mângâierea muşchiului
vezi mai departe cimitirul improvizat pentru cei căzuţi la război în 1916
ţărâna a apropiat vrăjmaşii i-a binecuvântat
glasul lor reapare ca literele şterse
sunt toţi foarte tineri şi pietrişul aleielor ca obrazul e umed
pe cer descoperi deodată urme de paşi
e dumnezeu care trece gârla văzduhului pe bolovani de luceferi
cheia gâtului cade în adâncuri
ca un schit sufletul se limpezeşte prin mesteacăni
răscolesc frunzişul privirile se adapă ca jivinile
se trezesc viorile adormite în copaci
şi vertebrele sunt mătăniile lunii
când vulturul se roteşte ca un aruncător de disc
şi urcă primăvara în sânge
dar deodată porneşte buciumul înălţimilor
să adune în cercuri iarna oilor în fulgi la stână
şi brazii torc caierul vântului
în văgăuni lumina zilelor e pitită
braşov cetate cu pereţii oglinzi în munţi
pieptul tău e deschis la suliţele aerului
anotimpurile îţi aduc buchete de şipote
tăcerea e ca o cireaşă îşi suie coarnele până la tine
o vară mi-ai dăruit fericirea vacanţei cu mireasma şi răcoarea ta
ai împrumutat trupului meu bronzul culmilor
alcov pentru flacăra ochiului în nisip
braşov odihnă a glasului în hamacul de umbră
lunecă în balul aerului în mătase navă


16

la fotograf încremenesc gesturile surâsurile
o apă trece din mână în mână ca o eşarfă
din cartoane se întregesc umbrele ferestrele
ca prăsele pasul nuntaşilor sună în cremene
magnezium magnezium cum cum izbucneşti în oglinzi carnea ta albă
o flacără ca o punte până la pereţii cu draperii privirile
un ocean rupe lanţurile în mădulare urcă tăcerea
ca un miner amintirea se pierde în salină
dansatoarea muşcă colierul de lacrimi
un sărut nemişcarea un fior braţele
pământul îşi deschide vântului sânii plini cu cartofi cu linişti
o clipă moartea scânteie ca ochii lupilor în drum spre conac
în dormitoare strălucesc bijuteriile somnului
prin sticlăria nopţilor se străvăd lacurile cu lacăte în rugină broaştele
preotul duce în mâini aparatul în care se imprimă tinereţea uitarea
o răcoare înaintează puşcaş prin trestiile oaselor
în aerul brumat rotesc raţe sălbatice vorbele
colinele îşi pun catrinţe şi fluierele sapă văi
iată somnul îţi dăruie o sticluţă cu parfum
îmblânzitorul aruncă tigrul în arenă ca o mănuşă
urmează numărul acrobatului elegant subteran dansul
pe frânghie paşii se aprind se sting ca afişe luminoase
biletele de favoare nu sunt admise dar directorul
înaintează pe calul muşcând în spume zăbala
veţi vedea domnilor spectacolul cel mai extraordinar
inima ca un gât de guşter se umflă se dezumflă
şi troici coboară chiuind pe arterele în trepte
cât duioasă e eleganţa focilor
pielea lor lucioasă ca o noapte în docurile brăilei
au mustăţi cum e nervura frunzelor
îmi place să le văd legănându-se în mişcare
ochii lor sunt ca acele de cravată
şi scot ţipete foarte binevoitoare ca papagalii
prind peşti dăruiţi de dresor şi scâncesc atât de copilăros

17

dar iată mansardele se sărută ca obrajii îndrăgostiţilor
semnele pălesc opaiţele hanului toamna
frunzele plutesc ca tăvi ducând chipul unui ioan imaginar
din ape se întregesc oasele potecilor foarte albe
trosneşte sufletul ca sub paşii vânătorului amurgul


18

înotătoarele au dantele de ape
porumbei valurile se unesc genunchii descriu cercuri
mişcarea braţelor clatină o pădure de miresme
e o alunecare a trupului pe blănuri de linişti
e o desfrunzire de surâsuri în spumă
degetele înfloresc zăpezi în glastrele aerului
umerii se apleacă într-o parte ca sălciile din privire
depărtează apropie pulpele minutele
spinteci peştele viu al undei creşte respirarea
zborul păsărilor înalţă un ecou bărcile
cu pânze descresc ca vocile de pe maluri
e o odihnă deschide balul sângelui
fruntea
sărută buzele apelor în rugăciune

dar înaintarea se face fără grabă
poţi înota voiniceşte sau pe spate
pieptul se desfată în aerul umed şi albă
catifeaua valului te mângâie te împarte
tălpile sărută tulpine ca gâturi uneori
cerul lasă-n apă rubinul unei toamne
din fund vegetaţiile clatină culori
pupila străvede insuli de portocali
o stea tremură vântului catarge
trupul sporeşte o cascadă în cristal
în inel luna face cercuri şi se sparge


19

acest catalog de maşini agricole sena
ilarie voronca


şi iată peste diagonala sângelui parisul creşte
un steag luminile îţi alintă mâinile tâmplele
atâtea eşarfe străzile pentru sânii apelor
când ochiul ca un disc de fonograf înregistrează
şi violonistul în cerc oferă ultimele cuplete
glasul aruncă sonerii covoare lămpile
paris paris pasul se încumetă ca arcaşii
porneşte săgeata minutului de pe zidul din privire
câte cascade înfloresc unghiile
câţi îngeri se desfac din hârtia ferestrelor
paris oraş ca o volută ca o amintire
cum îţi cunosc mansardele barurile cinematografele
dactilografa îşi pune broderia surâsului pentru balul din cartier
piaţa concordiei ca un pântec se rotunjeşte se ridică
bulevardele sună panoplia cuvintelor în luceferi
desigur cerul sărută acoperişul bisericilor căzărmilor
şi turnul eiffel îşi întinde gâtul
sângele ascensoarelor circulă în marile hoteluri

paris m-am împărtăşit din cuminecătura ta
am incendiat muzeele tale am sfâşiat carnea statuilor
duminica se dăruia în banlieu ca o capsulă de cocaină
în jardin des plantes am limpezit metalul nervilor
am văzut urşii albi prinzând bucăţelele de pâine ca peştişorii
şi am scris începutul poemului ulise
îţi închin un imn ţie veac al mediocrităţii
nu mai vânăm ursul sur în munţii americii
braţele noastre nu mai sângeră păduri sălbatece
singuri ne închidem în mucegaiul birourilor
dar cum iubesc tristeţea bucuria cetăţii
brutăresele mari cât stoguri de fân şi vânzătoarele de banane
cum râd cu dinţii fosforescenţi reclamele
pe coala tăcerii timbrul inimii se desenează
paris ulei sfânt pentru încheietura gândului
oscilează pe harta apusului ca un transatlantic
te stingi ca o mătase pe buzele toamnei

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca