Ulise (III) - Ilarie Voronca

8

te-ai îmbăiat în părul blond al oglinzilor
oglinzi oglinzi grădini peste pânzele aerului
sărutarea de sălcii tremurate a umbrelor
continuare a ochiului în harfe de ape

oglinzi ca întâia ieşire din casă a convalescentului
cu zboruri cu tulpini înlemnite în ger
şi defilarea aerului ca drapelele regimentului

oglinzi brune oglinzi roşcate ca fata hangiţei
oglinzi cum sunt copitele căprioarelor scrise în munţi
oglinzi cu piatră vânătă ca frunza viţei
oglinzi adolescente ca frunţi

am văzut încolăcindu-se în voi frunzarele şerpii
vânătorul căuta urma zilei rănite
în argint se iveau îngerii şi cerbii
în ceruri rufele vântului clătite

oglinzi de culoarea tăcerii a surâsului
oglinzi ca peştele zvârcolindu-se în metal
oglinzi ca o amintire a văzului
oglinzi ca gâtul femeilor la bal

în inel cântecele dorm ferecate
ca-n uger laptele luminii creşte
pe mâini iedera cuvintelor urcate
şi un călăreţ la conac inima se opreşte
oglinzi cu săli de aşteptarea cu reveniri
cu rămasul bun al emigrantului al orii
câmpurile se umflă ca mările în priviri
se caţără spre edelwaisul lunei avaiatorii

oglinzi cum mă înfăşoară cum iubesc răcoarea
voastră oglinzi de priviri oglinzi de mătase
oglinzi umede în buruieni ca boarea
oglinzi ca evantalii deschise în oase

oglinzi garaje de automobile covoare
olteneşti vă ştiu spuma lâna
norilor când iarna vă încuie vă doare
şi-mi plimb prin blănurile voastre mâna

oglinzi cu catifelări de ringlode de rugină
oglinzi incediind corăbiile perşilor
voi sunteţi ecoul sângelui în lumină
apusul vă dăruie rumeneala cireşilor
am muşcat fructul vostru am lins
pielea bronzată ca prunele cu privirile
oglinzi terase înspre lacul zürich
când trenul înaintează ca pescarii de-a lungul ţărmului
şi iată seara vă amestecă băuturile
seara
oglinzile nu se mai pot deosebi între ele
numaii ochii se înfig ca pinteni în trup
dar e mireasma ca un fior e mireasma
sunt oglinzi cu parfum de garoafe
sunt oglinzi cu parfum de busuioc
sunt oglinzi prinse cu agrafe
sunt oglinzi care nu se văd deloc
cum în oceanul atlantic curenţii calzi
cum în glasul tău se umflă păuni
cum în piersică sâmburele
cum sub trăsnetul crengilor în pădure tăcerea


9

bulervardele se rumenesc ca pâini în brutăria dimineţii
buline automobilele alunecă în esofagul tăcerii
se deschid parcurile cu oglinzi de răcoare
şi iată restaurante în care la prânz se îmbulzesc funcţionarii
mâncărurile se succed repezi ca trenuri
am văzut răzând cu pântecele deschis
animalele ca steaguri atârnate la măcelărie
vibrează timpane trotuarele
acum sângele circulă paralel cu metrourile
o amintire îţi face semn te îmbie ca o vacanţă
şi deodată marea mânecii e o pelerină albastră
clădesc insule sirenele se destramă
bruma pânzelor plajă surâsul
oraşul se termină ca o serbare şcolară
dar oraşele ţările se ating în sălile de concerte
e o vânătoare de elefanţi prin lianele vinelor
din copacul aerului sar veveriţe instrumentele
torenţiale ruperile de linişti ca de nori
pasul se încâlceşte în vegetaţia sunetelor toridă
notele ca botul panterelor sunt clare
puştile destramă pernele urşilor albi
se topesc privirile fantome alunecă şi deodată
bursa cu vijelia glasurilor sună
cornul inimii scoboară se urcă termometre acţiunile
se deplasează pe cer timbrele avioanelor
un cuvânt şi se prăbuşesc balcoane pădurile din mexic
sondele de petrol trec din mână în mână ca pălăriile de paie
grânele sunt rânduite în eprubete ca acizii
dar iată poţi să cumperi somnul în cutiuţe la farmacii
cerul e servit în ceşti pe terasele marilor hoteluri
marea e o batistă pentru uzul acestui oberchelner
vecina ta are pe piept perle ca inscripţii
silabiseşti degetele ei ca literele chirilice
privirea asta e o sârmă pe care alunecă troleul amintirii
treci prin paloarea geometrică a buzelor a şervetelor
noaptea şi tăcerea se sărută precum coamele a două iepe
munţii îşi pun mănuşile norilor
în glastre de văi se însămânţează ecoul
surâsul se şterge ca linia cocorilor
în pieptul viorilor se culcă vocea ca-n staul boul

copacii conspiră până la gara cea mai apropiată
pasul îngerilor între coaste răsună
cerbii privesc speriaţi la roşeaţa de fată
cu care dealul primeşte începutul de lună

cuvintele se împart ca frunzele în grădini
înfloresc accidentele pe buzele prăpăstiilor
ce rufărie razele stelelor în arini
cântecul pădurii împrumută încordarea prăştiilor

din aer brumat rupi afişe
un ţinut nou te primeşte acelaşi ilarie
ca ploaia privirea domnului e piezişe
brazda sufletului se răstoarnă în arie

tu eşti un refugiu unde te apleci
fântânile înalţă gâturi până în fund
noaptea deschide în răcoare un beci
şi ochii se dăruie în amintire prund


10

priveşte lumina e albă
ca pieptul păsărilor de mare
stephane roll


ochii ce şosele de-a lungul prahovei
vuiesc apele se dau peste cap şi râd cu pietricele albe
de departe se străvăd plămâni fabricele azugei
sinaia edelwais la butoniera anotimpului
munţii dau din cap ca bătrânii sfătoşi
înalţă un gard în albastru ecoul
acum aştepţi venirea tăcerii la poiana ţapului
şi hangiul îţi pune pe masă pâinea de secară
vocea lui are culoarea trezirii în compartiment străbătând tirolul
privirile sunt lipite de tine ca două provincii
e ora când pomii se adapă în vadul amurgului
şi se întorc pădurarii cu oboseala scânteind ca păstrăvi în ochi
apele spun rugăciunea de seară
şi o mireasmă te cuprinde intră în tine ca o inhalaţie
e bucuria pământului aburit a buruienilor
fibrele trupului se umplu de nesaţiul umed al ierbii
vrei să întârzii în fericirea aceasta nerostită
ştii că dacă întorci capul vei întâlni privirea şefului de birou
dar glasul alunecă pe bolovani urmăreşti
fuga prin ţărână a şopârlelor ca ţipete atât de verzi

e un povârniş întoarcerea de la păscut
stelele chelălăiesc ca dulăii
norii în trăsuri boiereşti au trecut
luna înaintează în inima văii

bucuria se destramă se dăruie
ca o zăpadă ca un sărut pe obraz
zgomotele din râpi se năruie
în feştile ochiul lui dumnezeu e treaz

crestele munţilor clatină tălănci
scârţâie pe drum umbra fagilor
razele lunei îţi oferă bănci
când în jurul cinei simţi aroma inimilor şi fragilor


11

funicularul zilelor urcă în nisip sângele
fiecare cuvânt aduce un anotimp un climat
aventurile în vitrină jachetele de lână alunecă
de pe ziduri noaptea te pândeşte îţi sare în gât
te apleci peste imaginea tu un balcon surâsul
luna e pantoful cenuşăresei şi toate dealurile îl încearcă
visul e păstrat destul de cald în termofor inima
inima orice gest deşteaptă nuferii adormiţi în oglindă
întunericul lumina se amestecă în părul ocheanelor
varsă toate miresmele pădurii în glasul tău ca într-o gamelă
hieroglife globulele roşii se multiplică în artere te apără
dacă înaintezi e sala de maşini a transatlanticului
lucioase curelele intestinelor lumina ficatului verzuie
ca roţile mari plămânii pun totul în mişcare
biela inimii aruncă jocuri de ape vinele
şi toate organele stau acolo au rostul lor ca în cămară borcanele
din ele se desfac îndoelile certitudinile ca din aparatul morse
telegramele
dumnezeu e un foarte bun contramaistru
orzul vântului se răstoarnă din sacul aerului
şi nechează herghelia zărilor glande piscurile
se umezesc cultura serii creşte în eprubetele de umbre
împleteşti din priviri o cămaşă cu motive ţărăneşti
apoi gărzile cerului se schimbă zăngănind stelele
cine mă strigă eşti tu autorul acestui poem
viaţa mea e închisă aici între filele cărţii ca un comentar
ca o umbră în frunzişul de carpen
iată-mă dinaintea ta cine eşti cine sunt
care din noi doi l-a zămislit pe celălalt
te cheamă ilarie voronca şi ai 23 de ani
şi alţii au avut vârsta asta înaintea ta
aveau nume mai sonore (dante, baudelaire, victor hugo, eminescu) şi jucau ca mingi cerurile
s-au aplecat şi ei peste bariera inimii
cantonierul scotea limba steagului la tren
guşterul închipuirii trecea prin traverse ca buruienile
au întrebat şi ei adâncurile pentru plecarea din urmă
pe fereşti florile de gheaţă deseneau respirarea
dar ochii mei se umplu de ceaţa evenimentelor
din vizuina visului lucrurile se deşteaptă capătă făptură
mă zbat vreau să scap din cuşca cuvintelor
deasupra noastră schimbă macazul tristeţii inevitabile
cordon ombilical peniţa mă leagă de tine
m-ai văzut în cinematografe aceste arcuşe ale tăcerii
naufragiază pe buzele tale vocea
cum în apele apusului soarele
vântul îţi linge palmele ca un câine prietenos
şi drumuri se apropie de tine cu braţe cu gâturi
prin gratiile versurilor mă priveşti te privesc
totul se va petrece în ordinea impusă de calendare
orice zi e numerotată în arhivele nemişcării
unde mergi mă modelezi mă sapi în catifeaua atmosferei
dar alunec din pipăitul tău precum stelele oglindite în
ochii cerşetorului
auzul mă pândeşte se apleacă spre mine cum lipeşti
urechea pe şinele de tren ca să auzi venirea minutului
pământul se scutură ca un animal ieşit din apă
creierul oscilează precum o busolă în cabina de comandă
seara se umple de fum ca un compartiment
şi noi ne fugărim mereu la aceeaşi distanţă
când oare se vor întretăia orbitele noastre
aşteaptă ciocnirea ca o sonerie
CIOCNIREA

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.