În oglinzi plantele - Ilarie Voronca

acum figurile de ceară se trezesc în vitrine
schimbă între ele tristețea tot atât de roză ca rinichii,
pieptănătura lor foarte îngrijită și costumele pun în gând o rugină,
care adoarme glasul pe buzele lor ca o luntre de pescar în ostrov
ierburi degetele tulbură liniștea,
îmi place umilința lor ca o colecțiune de surâsuri,
și amurgul le pune pe umeri blănuri toamne,
frigul cade ca o hârtie pe privirea de porțelan,
simți mișcarea lor nevăzută ca în ceasornic secundele
aplecarea trupului spre apa ferestrelor ca sălcii,
și vorbesc fără gesturi, fără șoapte, ca oglinzile.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.