Concluziuni - Ilarie Voronca

Am văzut oameni căutând liniştea
Precum cuiburi de pasăre


I

Descuiat vântul. Un surâs trimis
Vorbele se răresc ca pietrele de hotar
Caligrafic câmpul în pulpă scris
Aerul înaintează, atât de străveziu fular

Concert anotimpul un salt între
Începutul ceresc, minut în argint
Se rupe glasul ca din trestii o luntre
Drum pierdut în palmă ca absint,

Umărul tău ce atlas,
Cum îl ştiu golfurile, şesurile în declin,
Suni în ierburi sufletul ca pas
Milităresc, în prundiş carnea ta râde cu lumini.

II

Mai cunosc în plus alte bucurii.
Prin ochii tăi am trecut înot Marea Mânecii de-atâtea ori
Zările mă primesc ca brutării
Salcâmii: ce maşini de scris în culori.

Aici tresare vitrina ca un obraz
Vorbe deplasez ca figuri de şah
Să-mi împlânţi privirile ca brazi
Se leagănă sângele nostru ca un hamac.

III

Vapoare, catedrale pleacă, sosesc: precum clorat
De potasiu tăcerea în cristal
Uneori ploile: un afiş desfăşurat
Pădurea şi-a vopsit frunzele pentru bal.

Crede-mă: somnul deschide bariere
Înfloresc barurile cinematografele ca etichete
Toamna ca un oraş te frământă, te cere,
Cumperi în librării zboruri, apusuri, continente

IV

Îmbracă vocea de zile mari, îţi spun
Obrazul tău e un cartier mult mai nou
Sparge râsul ca o băşică de bou,
Pe limbă cântecul tău tutun.

Ora se umple de cânepă, ce papă-lapte
Oceanul atlantic, acest chioşc de ziare tropical,
Cerul tăiat un metru şapte-
zeci şi cinci pentru rochia de bal

Şi foc ca brâu colorat în mădular,
Răsună timpanele noastre ca oglinzi,
Codrul e sterp, cu cerbi ca vestiar,
Cât de elegant aerul sub aceste grinzi.

Pornesc drumuri în sare şi fier,
Biserica în construcţie cu schele, statui dinainte
Mi-a plăcut mirosul de ger
De geamantane, de voiagii în rue de rivoli printre

Afişe dinţii tăi, mâinile tale articole de toaletă
Atât de dureros ne dăruim ferestrelor, camerelor de hotel,
Busole, sânii mă îndreaptă spre o seară de cretă,
Încerci cu pasul să desluşeşti un luceafăr, un ţel.

V

Dar ce mâhnit e surâsul funcţionarului de la ghişeu
E o chitanţă inima lui, două scrisori cifrate
Pupilele; când ne leagă buzele un curcubeu
Şi viaţa te înnoptează cu un naufragiu, cu un frate.

Străzile duc spre suferinţa veche
Vinele noastre sunt catarguri până unde exist
În ecou tresare lampa ca o ureche,
Final ezită glasul tău ca un trapezist.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca