Cină cu Jeanne Coppel - Ilarie Voronca

Arborele surprins la fereastră
Pe care farmecul vostru a poftit
În oglinda serii inerte
Desenează un chip mândru.

Umbra se lungeşte în cameră
Ramuri şi frunze n-au urmat
Prudente în visul acesta
Ce-l vor cuprinde braţele voastre atât de vii.

Să lăsăm zidurile să-şi desfacă
Aripile în această plecare promptă?
Trifoi pe masă şi căprifoi
Cu mireasmă de parc vechi.

Aerul a păstrat urma atât de pur
Mai muzicală decât un pian
Ca ultima zăpadă în martie
Cântec ce se trezeşte în adânc

Dar arborele a lunecat unde coardele
Au scuturat acordurile lor surde
Notele au prevăzut această ordine
Ca să primească rădăcină şi trunchi.

Când elogiul e în gură
Vinul binecuvântat al privirilor voastre
În noaptea când septembrie se mişcă
La semnalele verzi ale unei gări

Văzurăm ţinuturile clare
Covoare din depărtata Oltenie
Pământuri ale uitării ciocnite
Ca pahare la acest ospăţ

Domniei-voastre care daţi atâta Doamnă
N-aş putea aduce acest poem
Plin de fauna sufletului
În cercul arcă a lui Noe?


(traducere de Saşa Pană)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca