Almanah - Ilarie Voronca

I

Supapă ora în alamă și disc
Sângele face salturi de necrezut subteran,
Aici pasul ca un cuvânt, geam deschis
Câmpul între coaste plug sau pian.

Amazoană peste preerii în vis,
Ștreang gândul răsturnat în oglinzi,
Zgomotele descresc ca prețul cerealelor,
Surâsul tău își face loc în dimineața de Marte.

II

Ca o moară de vânt, luni, sâmbătă, miercuri,
Duminică, duminică, e o bomboană de mentă,
E Dumnezeu în menagerie, amin glasul lămpilor,
Trece cavalerul cu turnul eiffel la butonieră,
În flori de cupru inima, ca buruieni danțul ținutului,
Cerul (gurii) biliard,
Ce afișe sunt mările din Sud

III

Proprietarul circului salt mortal ca o reverență
Câte frânghii, frânghii și în sângerări orchestra,
Echilibristul, din goană, surâde Doamnei din loja 34,
Atletul înaintează cu mușchi ca pietrele gârlelor.

Îmblânzitoarea, de aici, și calul dansează întrerupt,
Interior mă străbate ca un stilet sângele tău
Sânul se deschide porte-feuille în trapez trecut
Vântul scrâșnește din dinți în antract.

IV

La ora asta cu paturi se desfac stele
Rană și biblie acest cântec milităresc,
Suspin strâns glasul tău e o lumină viitoare
Inimile noastre ar putea fi ca frații siamezi.

Arterele mi le descui ca mănușile
Binecuvântarea ta începe aici,
Patefon drumul sub roțile acestei excursii,
Tăcerea e roșie ca ouăle de furnici.

Corect arborii stenografiază pe cer,
Până unde, almanah, lacătul scump,
Intră în mine ca un tren în gară,
Chiuie carnavalesc creierul în os.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.