Ne naștem atât de singuri,
pe tărâmurile acestor Iluzii ale Morții,
încât până și Cunoașterea se înfioară,
știind că va trebui într-o zi să ne arate,
cât de ușor putem să ne înecăm,
cu mărul trupului ei,
mușcat de dinții unui Timp,
al Deșertăciunilor,
în care ne vom sufoca,
într-atât de mult,
încât până și Adevărul ni se va părea,
la fel de iluzoriu și zgârcit,
cu propriile noastre Vise,
precum Iubirea,
care a ajuns să se sinucidă,
spânzurându-se cu funia,
împletită din trupul Fericirii,
înfășurată strâns,
în jurul gâtului ultimelor Speranțe,
vândute la suprapreț,
prin catedralele Sufletelor noastre,
pe zidurile cărora încă atârnă,
icoanele grele ale Amintirilor.
Distribuie: