Poezii despre Iarnă:

Afară ninge-ntruna,
pe geamuri, flori de gheaţă,
în noapte-apar castele,
pe munţi ascunşi în ceaţă.

Se încruntă cerul şi privirea-i rece
Îngrozeşte norii ce-mpietresc pe loc,
Speriată, luna, prin suflet când trece,
La pantoful vieţii îşi rupe un toc.

Toamna s-a retras grăbită de pe-ntinsul boreal
Iar pădurea zgribulită e gătită ireal:
Peruzele și ciubuce scânteiază rece-n soare
Pe copacii care-așteaptă zilele de grea ninsoare.

Troiene mari așază, zăpada viscolită,
Copacii hibernează, încărunțiți prematur,
Pe ramul lor, ici-colo o cioară zgribulită,
Cu croncănitu-i surd, se tânguie imatur.

În sufletul meu
este mereu primăvară
dar iubesc iarna de afară...

Ca o regină în hermină,
apare iarna la șosea,
în Cişmigiu plutesc în aer,
frumoşii fulgi de nea

(Nicolae Labiş: 2 dec. 1935 - 22 dec. 1956)

Aici, nu-s tei şi niciun brad,
deşi meteoriţi de aur cad;

Decembrie, iată,
hlamida
şi-a deschis,
în clinchet suav

Ninge legănat și moale
Din tăcere în tăcere
Ca oftatul plin în jale
Căzător fără putere.

Alb

De alb, este văzduhul plin
Înveşmântând cerul senin -