Poezii despre Iarnă:

O dimineaţă zdrenţuită, sau întreagă –
ce mai contează? -
făcându-şi cuib întru
clipa veşnic muribundă

Se tânguie natura cu glasu-i enigmatic
Și deapănă, confuză, apusuri primitive,
În filele-i de gheață – atavice misive;
Își toarce anotimpul fuiorul său, apatic,

Prin grădina mea de-acas’
Stau brăduții fără glas
Încărcați de promoroacă,
Iar eu îi ghiontesc… în joacă!

Atâția fulgi, parcă prea mulți deodată
Se prăvălesc pe zgura rumenită.
Nu văd nici soare, iarnă-ntârziată!
Natura-n degerări stă istovită...

Un buchet de flori de gheaţă ţi-am pus astăzi pe fereastră
Şi le-am dat parfum de nea ca să intre-n casa ta!
Vreau să uiţi că vin cu frigul şi că sunt aşa de aspră,
Vreau să vezi fulgii cei veseli…vor dansa şi-ţi vor cânta!

Am ostenit sã numãr
pãdurile plecate
din poveşti
e gol peronul

Am înghețat de-a mea timiditate
ce mi-a produs în viață greu năstav,
Dar îți comunic cu temeritate:
Că te iubesc cu un amor bolnav!

De sub noaptea rece, hâdă
S-a stârnit ca o vâltoare,
Ca un joc de paparudă
Iarna plină de ninsoare.

Iarna pe alee
Este epopee
Căci de două zile
Teii în dantele

Paranoia

Focul arde-n mine tot ce este sterc
Vremea lasă urme pe cărbunii vieții