Amiezi - Iannis Ritsos

Soarele aici nu glumește.
Soare supărat, atotputernic,
cu sprâncenele lui încruntate,
cu bărbia pătrată,
cu pieptul, pădure,
gol până la mare.

O lună,
două luni,
multe luni –
le-am numărat cărând pe umeri
sacii soarelui,
bătând cu degetu-ndoit
spinarea-ulciorului,
ca să-auzim sunetul apei,
așa cum ascultă femeia
chiar și glasul celei mai mici stele,
așa cum ascultă steaua
behăitura amurgului.

Amiezile sunt nesfârșit de lungi –
ca o duminică într-o excursie la țară, fără copii.
De dimineață până-n seară dăinuie-amiaza.
Dacă ne-ar fi mai puțin sete
nu ne-am gândi la ea,
dacă ar fi un arbore
pe clină
sau pe creștetul insulei,
dacă ar fi existat un pumn de umbră,
mai puțină amărăciune,
mai puțină nedreptate…

Nu ne-amintim de forma copacului:
să fie oare ca un steag de apă,
să fie oare ca un „mulțumesc” ce ți s-a spus,
să fie ca două mâini la bine-ai-venit?

Poimâine, hotărât,
vom planta
mulți arbori.



Traducere – Iannis Veakis și Ștefania Popescu
Iannis Ritsos – Poeme (Editura tineretului)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Iannis Ritsos