Ajunul soarelui – X - Iannis Ritsos

Bolți de arbori, coviltire de fericire – hornurile păsărilor fumegă; părul tău e
plin cu stropi de aer liber,
în palme ții o dimineață plină de pin și cimbru.

Abia alaltăieri te-ai oprit sub streașină,
să asculți pe tablă ploaia – ploaie, ploaie – numai ploaia.
Trenul întârzia.
Încă alaltăieri aveai între sprâncene o dâră adâncă.
ca o prăjitură fără flamură, pe vechi creneluri uitată.

Unde-ai găsit atunci acest râs ce-adeverește viața?
Acest steag smuls de pe piscul focului – unde l-ai găsit?
Picioarele ce se-ncurcau de umbra lor ies din ea,
se-ntâlnesc cu alți pași, înaintează. Se deschid
ferestrele și chipurile.

Pe coline cu clopotnițe, lumina s-a copt. Unde vă duceți?
Ajun de-ntâi mai. Mamele calcă roșiile cămăși ale Chicagoului,
copiii împletesc focul în cununi pentru ușile cartierului popular.

Scoală-te așadar! Vântul își fluieră cântul
printre frânghiile spânzuraților și printre catarge,
printre tranșee și ani.

Scoală-te așadar să muști din lumina de grâu,
să auzi puterea dintelui,
tot pământul să-l auzi în gustul tău
pân-a lărgi mersul și respirația,
pân-a lărgi coastele, doagele butoaielor
în care clocotește vinul roșu al lumii.

Soarele-și popularizează bucuria în fața porților.
Nu-i moarte. Nu-i. E-al nostru cântul.
A noastră-i spada-aceasta
care dezghioacă din nouri, ca pe-un fruct, soarele..


Traducere – Iannis Veakis și Ștefania Popescu
Iannis Ritsos – Poeme (Editura tineretului)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Iannis Ritsos