Ielele - Iancu Văcărescu

I
Umbre se plimbă,
Vântul se schimbă,
Neguri s-adună,
Maluri răsună,
Chiote!
Ţipete!
Chicote!
Urlete!
Hurur brumb! Brumb! (bis)

Trec zgomotoase
Scrâşniri dintoase,
Fluieră
Relele,
Danţeră
Ielele!
Hurur brumb! Brumb! (bis)

Cu mac pe frunte,
Păşesc spre munte
În pielea goală;
Înghit din oală
Prea nodoroase
Găluşti vârtoase;
Deşert pahare
Acre, amare,
Capul îşi
Cleatănă,
Trupul îşi
Leagănă,
Hurur brumb!

Una e chioară,
C-un ochi de cioară;
Alta spetită,
Mult obosită;
Alta guşată
Tot ceartă cată;
Alta bârfeşte,
Prea neghiobeşte;
Una gângavă
Stă pe gâlceavă;
Alta bogată,
Şchioapă-ngânfată;
Alta calică,
Gheboasă, mică;
Cea mai snovoasă
E ofticoasă;
Şi cea mai bună
E cea nebună;
Toate pizmaşe,
De om vrăjmaşe.
Neruşinate,
Înverşunate;
Cât simt răcoare
Dau din picioare;
Toţi dracii strigă,
Ca să le frigă;
Ei lor plăcere
Fac cum le-o cere.
Cu draci voioase
Zbor piste case;
Înfricoşate
Trec piste sate,
Mult mai trufaşe
Merg la oraşe,
Hârâie
Mârâie,
Duduie,
Zguduie.
Hurur brumb! Hurur brumb!

Tot miaurlăire!
Tot chiuire!
Tot de turbare
Râs! Văietare!
Hurur brumb!
Cârduri şi gloate
Se car pe roate,
Hurur brumb! Brumb! (bis)

Iar când frâng cară
Osând-amară!
Foc şi pieire!
Pe omenire!
Hurur brumb! (tris)

De om oricare
Iau mădulare,
Lipsa să-şi dreagă;
Cu sânge-o-ncheagă.
Ard şi ususcă
Orice apucă.
Chiote!
Ţipete!
Chicote!
Urlete!

Fluieră
Relele,
Danţeră
Ielele,
Capul îşi
Cleatănă,
Trupul îşi
Leagănă.
Hârâie,
Mârâie,
Duduie,
Zguduie.
Hurur brumb! Brumb!

Iar miaurlăire!
Iar chiuire!
Iar de turbare
Râs! Văietare!
Hurur brumb!

II
Baba Neacşa, Moş Crăciun
Aşa povestesc şi spun:
Acum zic că s-au lăsat
Nu mai vin ielele-n sat,
De când un unchiaş bătrân
A învăţat pe român,
Să nu puie lor prinos
Câte-o roată de prisos,
Precum ei obişnueau
Pe streaşină de puneau;
Acum caru-l pun întreg
De lemn ce-ntr-adâns aleg.
De atunci nu bântuiesc
Decât lăcaşul popesc,
Casa de proprietar,
Unde n-au pe străşini car;
Ş-acasă pe la zapciu
Des s-aude vai! şi chiu!
Iele prin oraşe fac
Năravul lor după plac.
Mâini, picioare nu răpesc,
Nici alt mădular trupesc;
Acum pe unde se duc
Numai creierii usuc;
Când îşi frâng caru ş-îl dreg
De minţi de oameni se leg.
Aleşi preoţi, dregători,
Prezidenţi, judecători,
Coconaşi mai însemnaţi
Pe drum rămân fermecaţi.
Şi matroane vor, nu vor
Se fac astfel jertfa lor.
La aşa împrejurări
N-auzi decât văietări!
Norodul se plânge mult,
Stăpânii vrăjiţi n-ascult,
Stau ţepeni, grei, ca de plumb;
Prea rar răspund: hurur brumb.

III
Asta-a bătrânilor povestire
De pricini multe-mi dă tălmăcire.
Cunosc acuma a cui e vina,
De ce zănatică-mi e vecina,
Ce rochi tot cumpără şi rochi nare;
Via, moşia-şi dă spre vânzare.
De ce neomul ia nărăvire
Recunoştinţa a-i fi pieire.
De ce la doctori nu găsim vină
Când ne omoară cu iod sau chină
De ce moş popa citind pe carte
Altele spune băsniri deşarte.
De ce la poşte cui nu aflarăm,
Ci cu birjarii pe drum plecarăm.
De ce găsirăm în cârmuire
Loc de ispravnic, om în uimire,
Având întocmai asemănare
Cu sfrejit iepure-n leşinare!
Crezul dodată c-înnebunise,
Căci boier mare îl coconise;
Cocon numindu-l, mintea-i zburase;
Ielele hârca-i goală lăsase.
Pe din afară iele-o pârliră,
De păr cu totul îl jăfuiră.
Dar nu e-n stare nimeni s-înşire
A înielirii lui însuşire.
Cui nu e milă, vrând să s-încrează,
Când joacă bietul, vie să-l vază!
Auză-i jalea! îşi spune doru:
De copii boala i-a dat amoru.
Văzând nu vede, urechi de are
Tot le lungeşte spre îngâmfare.
Numai rău! Doamne, milă să-ţi fie
D-înviforat-aşa sămeşie!
Ielele, ielele sunt de vină
C-a rămas mintea aşa puţină!
D-asta românu rămase moale
Ca cel ce zace de mii de boale;
Se zmreduiră de cusuraşe
Şi orăşalele ca oraşe.
Şi astă boală ia drum, fireşte,
Precum ia drumul boala în peşte,
Făr-a fi unu măcar să poată
Să-şi ia căciula, să dea în gloată,
De loc nădejde nu mai rămîne,
Căci cad ca muşte, bătrîni, bătrîne;
Ş-întrec pe tineri la nebunie.
Tot mă mir doctor cine-o să fie?

IV
Literaţii
Voi carii sunteţi îmboldiţi
Spre-a artelor cultură,
Şi asudaţi, şi vă trudiţi
Muncind literatură!
Tot spini sădiţi, tot stânci săpaţi;
Rod vouă nu se coace!
Oare de cine v-însuflaţi
D-un sfert de vac încoace?
Acele care danţu-ntind,
Pe lângă voi, cucoane
Sunt coconiţele din Pind:
Dar s-au nuntat ş-au toane.
Ele d-Apolon îşi bat joc:
Carpaţii şi Caucazii
Le dau de lăcuinţă loc,
Şi dafini le sunt brazii.
Bucegiul l-au pe Elicon;
De când se pripăşiră,
De răcnet glasul lor ia ton,
Urâte-mbătrâniră.
Moşnegi cum mi-au împărtăşit
Ascunsa lor ştiinţă,
Din număr eu am bănuit
A ielelor fiinţă.
Buna, nebun-am cunoscut
Şoptindu-mi la ureche:
— „Muzele-aşa ne-am prefăcut,
În oameni băgăm streche!
Şchioapa le-arată mincinos
Izvor de bogăţie:
Mulţi limbii-n loc ai da folos,
Dau şchioapă Românie.”

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Iancu Văcărescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.