Adevărul - Iancu Văcărescu

VI
Nimic nu e nou,
Nimica neştiut
Din câte arăt vouă:
Lumina nouă nu e,
Dar ea desfiinţează
Grămada-ntunecimei.
Cercarea am pornit-o,
V-am dat făgăduială;
Dar n-alerg să vă-mbăt.
Precum fac demagoghii,
Ce, îmbătaţi de fumul
Atotputerniciei,
Umblă ş-înşală lumea
Cu jertfe, mâglisire
Sub făţăria
Blândeţei, omeniei
Şi facerii de bine,
Cât izbutesc d-ajunge
Aleşi să stăpânească;
Îndată dau de faţă
Cumplita tiranie,
Cheamă pre înţeleşii
Ministri să slujească.
A lor deşertăciune.
Adun, ascund comori
Din biruri înfocate,
În sfaturi tot greşite,
Mii izvodiri fac nouă;
Vor să dezgroape morţii,
Când nu le mai ajunge
A viilor avere.
În lupta desfrânării
Iubirii de domnire,
Se-nşală între dânşii,
Se rod în vicleşuguri,
Se luptă să apese
Strigarea pătimirii!
Stau până când vâlvoarea
Odată-i pridideşte;
Atunci tiranul vina
Descarcă pre ministri,
Ministrii pe tiran;
Cuvinte de-ndreptare
De joc, de râsul lumei!
Întărâtând norodul
Până când se deşteaptă,
Şi cere socoteală,
Şi răzbunare cere,
Groaznică-n sfârşit vine,
Nu de la cer pedeapsa,
Ci de la harnici oameni:
Oameni ce s-înţeleg
Ca dumnezeii vieţii!
Vrednici de închinare,
Dar prea puţin folosul!
Numai un punt de vreme
Răsare-a minţii floare;
Rodul al ei, dreptatea,
Puţin ca dânsa ţine:
Abia cât rugăciunea
Către cerescul tată.
Îndată zdrevenia,
Frumoasa bărbăţie
Se duce, piere,
Nu i se mai află urma.
Nenumărate rele
Ca norii se răscoală.
În suflet-se-mbuibează:
O zmreduire
Ca-n trupuri încuibată,
Suflet lipind de suflet,
Le dă turbarea
Furtunei mării,
Se luptă vijelie
Cu vijelie:
Turlace bubuie,
Se sparg în răcnete,
Minţile omului
Uimirea întunecă,
Îl lasă îngerii,
Dumnezeu n-are,
Soţietatea turmă
De lupi se face,
Orbiri de pătimi
Iau năvălire,
Desăvârşită
E sfâşierea!!!
Pre leu
Strein, sălbatic,
Prileju-l bucură,
Pe turmă tabără
Şi prad-o face.
Se linişteşte iarăşi!
Iar vezi pre om
Sub tirania nouă,
Ca vita ce cu jugul
A fot obicinuită,
Cu soarta-şi mulţumit,
Visează fericire;
Ba crede că e slobod
Sub prefăcute pravili;
Şi iar din cap începe
Ş-înşale, să s-înşale:
D-ăst cearcăn al greşalei
E toată istoria.
Doresc ca floarea minţii
A fi nemuritoare,
Şi rodu-i să ne fie
Pâine, de totdauna.
Voi, înţeleşii zdraveni
Să-i fie grădinari
Şi săditori, şi paznici,
Împlinitori de lipse,
În veci să nu lipsească!
Voi, cei d-aproape mie,
Românii să dea pilda
Ca cei ce se coboară
Din neamu-ntâei pilde!
Cunoaştem pre mulţi oameni
Cu mare-nţelepciune
Ce-au săvârşit ştiinţe,
Arte şi meşteşuguri.
Sunt monumente, vrednici
Dovezi de nemurirea
A duhului de om;
Dar n-au făcut ispravă,
Căci partea muritoare,
Partea ce are vita
Plămadă-n firea noastră,
Tot spre dărăpănare
Ne-atârnă şi spre moarte.
E-n veci neânţeleasă:
Noi lesne n-o supunem
Şi vârsta de mirare,
Ce preschimbări croieşte
Din şapte ani în şapte:
Năravuri felurite,
În om se pun altoaie
Când rele, şi când bune.
Pravila-nvăţătura,
Religia, guvernul
Nu pot să mâie frâul
Al regulării vieţii,
Opinia a lumei
Prea slab se-nfiorează.
Aşa n-avem zăbală,
S-înduplece pornirea.
Soţietatea încă
Nu-şi cată izvodirea
De om îngrijitoare,
Ca p-un copil să-l poarte,
În veci să-l ţie slobod
Cu cele spre odihnă-i,
Ferit de tiranie!
Ş-în veci răspunzătoare
Să ţie a lui fiinţă
De orice lenvire-i!
Molranic lui, şi lumei
Lucrând l-al vieţii bine.
Religii de tot felul
Tot s-au crezut de oameni,
Din toate-n hristiana
Luceşte adevărul:
Pe toate tirania
Şi le-a făcut unelte!
Guvernurile toată
Încrederea pierdură,
Căci lege, pravili, şcoale
Şi toate vicleniră.
Albinele, castorii
Statornic ne dau pilde,
Ce-ar face omenirea
La ei s-ajungă ţintă!
Cum să-aibă lăcuinţe
Cum duhul să-şi hrănească
Cu trupul dopotrivă,
Roduri să dea prin fapte,
Secundă făr-a pierde.
Nu în de păsări cuiburi
Nu-n vizuini de fiare,
Să aibă constituţii
Ce-ncrederea înşală,
S-încep a forma oameni
Din jos de două vârste,
Îngrijitor părinte
Constituindu-şi rege,
Fiinţă, iar nu vorbă...
În faptă să n-adoarmă
Nici mintea-i, nici iubirea-i
Să ţie-ntru dreptate
El, loc de Dumnezeu.
Tot vie moştenirea
De înţeleşi păzind-o,
Întocmai ca vestale
Nestinsă să păstreze
Aprinsa lor lumină
Să poată adevărul
Minciuna s-o zdrobească,
Prin focul său de viaţă,
Materia a morţii
Cu duhu-mpreunând.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Iancu Văcărescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.