Obsesie - Horia Vintilă

Bătrânul Pan stă rezemat cu mâna
De-un fag pleşuv în care toamna cântă.
Şi-ar drege naiul, dar îl înspăimântă
Femeia despletită şi bătrână.

Oftează lung şi pleacă-n depărtare.
În urmă-i cântecul a stat deodată,
Iar de pe-o creangă tristă şi uscată
Îi zvârle toamna frunze pe cărare.

Peste-un izvor s-a aplecat să bea.
Îi tremura de sete mâna plină,
Dar din oglindă i-a rânjit haină
Bătrâna toamnă care-l aştepta.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Horia Vintilă



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.