Îmi vâjâie-n minte imagini şuvoi - Heinrich Heine

Îmi vâjâie-n minte imagini şuvoi:
Coline, poteci de pădure...
Din haos de gânduri se-ncheagă apoi
Privelişti cu limpezi conture.

E Godesberg, micul oraş cu alei,
Ce-n minte îmi răsare.
Că stau, ca pe vremuri, la umbră sub tei,
La cârciuma veche, îmi pare.

Uscat mi-e gâtlejul de parcă-ar fi plin
De soarele care apune.
Hangiu, măi hangiu! Dă-mi o sticlă de vin
Din buţile tale mai bune!

În inimă, parcă, mi-a şi coborât
Gălbuia licoare divină
Şi arşiţa-n drumu-i mi-o stinge în gât
Şi setea cumplită mi-alină.

Hangiu, încă-o sticlă! Că prea o băui
Pe-aceasta cu nepăsare.
O, vinul meu nobil cu licăr gălbui,
Adânc pocăit cer iertare!

Priveam spre Stânca Dragonului, sus...
Romantic scăldată-n lumină,
În Rin se-oglindea în roşietic apus,
Cetatea căzută-n ruină.

Cânta podgoreanul departe, în vii,
Zburdau cintezoii pe-afară...
De-aceea băutu-l-am fără-a gândi
Tot vinul de soi, prima oară.

Acum însă nasul mi-l vâr în pahar
Şi vinu-l privesc cu iubire,
Pe-urmă-l înghit cu poftă. Dar
Îl sorb şi fără privire.

Beau vinul... Deodată - ce lucru ciudat! -
Că nu-s unul singur, îmi pare:
S-ar zice, de-un altul că sunt strâns legat,
De-un biet amărât oarecare.

Arată bolnav şi e frânt de mijloc,
Sfrijit şi palid de moarte.
Amar mă priveşte-n bătaie de joc -
Şi asta mă supără foarte.

Susţine golanul că suntem la fel,
Că-am fi chiar aceeaşi fiinţă,
Că el e în mine şi eu sunt în el,
Scurmaţi de o grea suferinţă.

N-am sta într-o crâşmă din Godesberg, ci
Într-un pat, bolind împreună,
Bolnavi, şi departe-n Paris cică-am fi -
Băiete, mă minţi! E-o minciună!

Mă minţi! Căci eu sunt sănătos şi arăt
Ca mărul în plină-nflorire.
Sunt rumen, puternic - şi, când mă îmbăt,
E rău să mă scoateţi din fire!

"Eşti prost!" îmi răspunde el oftând din greu.
Mânia răbdarea mi-o curmă
Şi cu blestematul de celălalt "eu"
Mă-ncaier în cele din urmă.

Dar fiece ghiont, în loc să-l dau lui,
În mine loveşte amarnic
Şi-mi lasă cucui după cucui,
Iar eu mă lupt zadarnic.

Această nefastă bătaie-a făcut
Să-mi simt iar gâtlejul ca-n cleşte.
Crâşmarului vrui să-i mai cer de băut -
Dar vorba în gât mi se-opreşte.

Îmi pierd cunoştinţa şi-aud ca prin vis
Că-i vorba să-mi pună comprese,
Să iau picături îmi este prescris,
O lingură plină-ntre mese.

. |

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Heinrich Heine



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.