Privirea ta, iubito, durerea mi-o-ntețește - Hafez

Privirea ta, iubito, durerea mi-o-ntețește,
privirea mea duioasă, iubirea mi-o sporește.

De mine nici nu-ți pasă, nu știu la ce gândești.
Când nu știi cât mă chinui, poți să mă lecuiești?

M-ai azvârlit în țărnă, și în a ta cruzime,
o singură privire nu mai arunci spre mine.

Întoarce-te, te-ndură și-oprește-te din drum
o clipă lângă mine. Din mâini al tău vestmânt

lăsa-l-voi doar atuncea când lut oi fi și scrum :
ieși-vor sa te-atingă și când voi fi-n mormânt.

Torturile iubirii m-au amuțit. Cât timp
mă vei lipsi de suflu-mi ? Căci eu trăiesc prin tine.

Te-am strâns la piept, și păru-ți în juru-mi fu un nimb
de foc. A' mele buze pe gura-ți de rubine

le-am apăsat fierbinte, iar eu ți-am dat în schimb
și inimă și suflet. Când printre flori, spre seară,

te bucuri fără mine de noua primăvară,
o lacrimă tăcută pe-obrajii mai coboară.

Divanul

traducerea George Popa

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Hafez



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.