Ce vină - Grigore Vieru



(Lui Ion Cațaveica)
Ce vină secera are?!
Țin minte cum, dedemult,
Mama, ca pe-un copil,
În bucăți vechi de pânză
Cu dragoste o învelea.
Nu dânșii, nu ei noi
Cu ea spre țărani
Ne plecam!
Ce vină are ciocanul?!
Țin minte cum, dedemult,
Tata, ca unui câine bătrân,
O căsuța de lemn i-a făcut.
Nu dânșii, nu ei noi
Fierul cu el am bătut!
Ce vină au stelele
Deasupra noastră arzând,
Stelele care
În ochii îndrăgostiților
Se oglindesc?!
Nu dânșii, nu ei Domnul
Le-a semănat pe cer!
Ce vină au hainele noastre
Încărcate de malul fântânii
Pe care afară îl aruncăm?!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Grigore Vieru



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.