Alt cor al invalizilor de război - Grigore Vieru

Lăsaţi, oameni buni,
Nu ne mai lăudaţi atât!
Înapoiaţi-ne mai bine
Picioarele noastre –
Obosim să alergăm
Cu picoarele voastre
Tinere.

Nu ne mai mângâiaţi atât!
Înapoiaţi-ne mai bine
Braţele noastre –
Nu mai putem îmbrăţişa femeia
Cu braţele voastre
Fericite.

Nu ne mai plângeţi atât!
Înapoiaţi-ne mai bine
Ochii noştri –
Nu mai putem vedea
Cu ochii voştri
Înlăcrimaţi!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Grigore Vieru



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.