"De n-oi împușca ursul, să nu-mi ziceți pe nume,
Strigă șezând la masă faimosul vânător,
Eu știu ce spui, și credeți că nu vă vorbesc glume,
Eu nu zgârii cu glonțul, și unde trag omor..."
Atunci mulțimi de "bravo!" în aer se-nălțară,
Și veseli vânătorii cu grabă încălecară.
Era o zi frumoasă, p-aici cam de mirare;
Lătrau de bucurie copoii nemâncați,
Și caii, gloabe mândre de șeaua din spinare,
Gemeau sub grele sarcini slăbiți și deșelați;
Sărmanul urs, ce singur în verdea-i locuința
De astă pregătire n-avea nici o știință,
Dormea atunci; și visuri, de mure-mpodobite,
Îi arătau o turmă de vite jupuite,
La care el cu poftă în grabă alerga.
Dar ce să vorbesc multe : sosiră vânătorii
P-un vârf unde se zice că sunt aproape nuorii,
La pândă s-așezară ... eroul meu strigă:
"Așază-te tu colo, Dumitru mai departe,
Ion pe aceea piatră, și Stancu d-altă parte,
Iar eu stau după stâncă, d-aicea îl pândesc,
Și dacă către mine îl va împinge dracul,
De n-o lua foc pușca, el o să-și spargă capul
Lovindu-se de piatră, și tot îl biruiesc."
Abia sfârși, când iute ursoaica-ngrozitoare
C-un pui de vârstă jună, ursei născut din flori,
Frumos cum puteți crede, venea pe o cărare,
Dorind să asiste pe bunii vânători;
Mai multe puști trăsniră; eroul de supt stânca
Din sigura-i cetate privește pe dușman;
Îi saltă-n cap căciulă, și-n valea cea adâncă
Ursoaică se coboară; dar un mișel țăran,
C-o armă ruginită sloboade ... și îndată
Cu puiul său ursoaica pe coaste e culcată.
Eu i-am văzut gibeaua și jalnica sa soartă;
Dar vânătorii noștri se cert ei nencetat,
Strigând iarăși la masă că, dacă n-ar fi moartă,
Ei negreșit atuncea de ea n-ar fi scăpat.
Distribuie: