Întristare - Grigore Alexandrescu

Duceți-mă acolo pe țărmuri fericite,
Ziceam, unde Neapol p-al mării sân prea lin
Răsfrânge dealuri, stele de nori neînvelite
Și unde cresc orânzii subt cerul cel senin.
Ce-ntârziem? Să mergem; din unda cea albită
Să văz ieșind Vezuviul în flăcări care zbor;
Să văz eu Aurora pe dealuri strălucită.
Și voi, țiind de mână ușor p-a mea iubită,
Din aste nălțimi veseli visând să mă cobor.
Urmează-mi în ocolul acestor golfuri line;
Să-ntoarcem pașii noștri pe țărmul cunoscut,
L-a lui Virgil cenușă, l-a Cântiei grădine,
L-al Venerii vechi templu țăran-acum făcut:
Acolo subt orânze, subt via înflorită
A caria mlădițe cu mirții se mărită
Și fruntea și-o-mpletește c-o boltă de lungi flori,
L-al apii dulce zgomot, l-a vântului murmură,
Noi singuri cu amorul, cu vesela natură.
Gustând viața dulce, plăcuți vom avea sori.
A galbenelor zile făclia se topește,
Se stinge cu încetul de al restriștii vânt.
Ori dacă câteodată puțin mai fâlfâiește,
Scânteiele-i aprinse de suveniru-ți sânt.
Eu nu știu dacă cerul în marea-i îndurare
Voiește al meu suflet în ăst loc a ieși;
Viața-mi e aproape de recele-i hotare,
Și-abia pe un an poate că încă va păși. Dar dac-o veni moartea în primăvara vieții. De trebuie în locul la bine închinat
Să scap din a mea mână o cup-a tinereții
Pe care cu flori soarta părea c-a-ncoronat,
Eu nu rog dumnezeii decât să merg o dată
Pe țărmuri ce păstrează iubitu-ți suvenir,
Să zic un lung adio la clima cea curată,
Și unde-am gustat viața să pierz al vieții fir.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu