Limită - Gheorghe Istrate

Eu port mereu un fel de frică-n voce,
rostogoliri desprinse din abis,
stau îngropat cu toată viaţa-n vis
ca un copil în slava lui precoce.

Lumina, Doamne, n-are început,
eu sunt fragmentul ei dinspre tăcere,
sunt plumbul ce refuză prins în cnut
să taie-n trup cămaşă de durere.

Eu, Doamne, tot mai traversez, recrut,
războaiele virtuţii, ce se cere
cu sufletul captiv într-un sărut,
cu-otrava armelor prelinsă-n miere.

La adăpostul vieţii mele
se-ntâmpă-n întuneric, stele...

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Gheorghe Istrate



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.