Nămeţii suri - George Tutoveanu

Nu mai încap troienele pe zări,
Că nu mai ştiu nici codrul und’ să fie…
Şi peste văi, pe luncă, prin câmpie,
Nu se zăreşte-o urmă de cărări.

Cu vuiet greu, sosesc din depărtări
Nămeţii suri, pe-aripi de vijelie,
Se zbat în arbori, urlă prin tărie
Şi-aruncă-n geamuri crunte-nfiorări.

Sunt singur… din oraş, un semn de viaţă
N-ajunge pân’la mine… îngropat
Într-un măreţ mausoleu de gheaţă

Ca să-nţeleg ce-nseamnă-un strop de soare,
Un colţ de cer albastru-nrourat,
Şi noaptea-n crânguri, o privighetoare.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: George Tutoveanu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.