Armonii vesperale - George Topîrceanu

În vespreala simfonie tronează liniştea regală1
Şi parcul rozelor senzaţii cu-ndoliate crizanteme
Sonor deşteaptă cascadarea de note vagi în catedrală
Orizontând2 in ritmul mistic albumul stinselor poeme...

Şi-n aiurarea muribundă convoi de ore funerare
Pătau linţoliul de mistere cloroformate în sudrină,
Pe când banalele foburguri filtrau tăcuta orchestrare
A cimitirului spasmodic iluminat de luna plină.

O, socluri diafanisate de nostalgii şi de torente,
Cântări funebre de silabe crispate în amurgul trist!
Ce rugi bizare palpitară în la bemol, când transparente
Se desenau in atmosferă pe cerul dur de ametist?

Alcovuri magice, safire punctează pacea violetă.
Cu gesturi pale şi acute spre negre sfere siderale,
În calmul pur al simfoniei apare-o neagră siluetă.
Şi liniştea regală cade cu emanaţii vesperale...3

Note
1. Contradicţie numai aparentă. in fond liniştea cântă, precum muzica tace (n. a.).

2. Verb nou, formaţie proprie. Se simţea nevoie (n. a.).

3. A se observa impresia de infinit palpabil a acestui vers magistral (n. a.).

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: George Topîrceanu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.