Apostrofe la lună - George Topîrceanu

„Per amica silentia lunae...“

Glob rătăcitor de stâncă rece, tristă ca mormântul, Fiică stearpă a-ntâmplării, lună,
soră cu pământul, În zadar de mii de veacuri, tu cu raze-mprumutate Fermecat-ai
paraziţii uriaşului tău frate!
Arc văpsit pe bolta rece de-un penel muiat în aur, Solz zvârlit din coada unui
legendar ihtiozaur,
Câţi săraci din lumea asta, când luceşti în noaptea tristă, N-ar voi să fii monedă, să te
lege-ntr-o batistă?
Sloi de-argint ce se topeşte în azurul dimineţii! Veşnic te-au iubit amanţii, veşnic teor cânta poeţii Lăudând în osanale mincinoasa ta splendoare,
Dar tu vei rămâne veşnic rece şi nesimţitoare.
Apariţie banală ca un fund de farfurie!
Talere cu două feţe! Cap de monstru fără trup! Orologiu fără ace! Nastur de
manta! Chelie! Felinar! Conrupătoare de minore! Cantalup!
„Prin liniştea binevoitoare a lunii...“ (Virgiliu Eneida).
Cum poţi tu privi de veacuri globul nostru de argilă Şi atâta suferinţă, fără să te stingi de
milă?
Pieri în noaptea nefiinţei, rece simbol de minciună, Piei şi lasă-ne mai bine cerul nopţii
fără lună!

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: George Topîrceanu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.