Când sunt bolnav de tine şi iau foc,
De s-ar opri secundele în loc
Nici veşnicia nu mi-ar fi de-ajuns
Ca să-ţi pătrund misterul nepătruns,
Să-l cercetez, să-l aflu, să-l străbat…
Sub fruntea mea, câte pendule bat!
Dar tot n-ajung să-mi spună, într-un glas,
Cât am pierdut şi cât mi-a mai rămas
Din timpul cuvenit, pentru a şti
Dacă mă poţi în gând adăposti
Şi-n carnea ta, preaplină de mister,
Până-mi vor trece zilele cu ger.
Distribuie: