Reflex 21 - George Ţărnea

Să nu suspini, iubito, dacă mor-
La figurat şi foarte-ntâmplător –
La mii de ani lumină sau de paşi,
Nici nu se face, sufletul să-ţi laşi
Înrâurit, cumva, de-acest destin;
Mai bine programează un festin
Şi râzi, cât poţi, de tot ce s-a-ntâmplat
Într-un precar decor imaculat...
Dar câtă vreme stau în umbra ta,
Chiar dacă dormi ca pruncul, nu uita
Să plângi, stăruitor şi preventiv,
Pentru apusul meu definitiv.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: George Ţărnea



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.