Pe munte - George Lesnea

Soarbe asfințitul revărsat din apă.
Oare ard în trunchiuri veșnic lumânări,
Că atâta ceară picură din scoarță?
Ulii rari ne coase sufletul în zări
Și ne-ndepărtează frunțile de harță.


Ieri s-a spart fereastra unui curcubeu,
Împroșcând cu țăndări iarba din poiană.
Oile coboară de la Dumnezeu,
Mieii poartă colbul razelor pe blană.
Și-a umplut și baciul fluierul cu cer,
Ca să-l zică noaptea focului de veghe.
De pe culme-un nour, alergând stingher,
Vine să-i aducă prăpădita zeghe.

Șchiopătând la vale pe-un picior de plai,
Tupiliș se ține după câni potica.
Calcă-n vârfuri vântul primenit la strai,
Atingând în treacăt frunzele cu chica.
Parc-ai fi în mâne, parc-ai fi în ieri,
Parcă ești în somnul depărtării calme.
Când aici, când colo și când nicăieri,
În ecou talanga bate -ncet din palme.

Stâna se pitește în doinit trecut,
Laptele și cașul stau lângă balade.
Scijelând amurgul dintre crengi crescut,
Ca o clipă veche câte-o frunză cade.
De pe patul bolii, veștedul destin
Se ridică astăzi teafăr în picioare
Și în fruntea turmei zilelor ce vin,
Merge fâlfâindu-și sarica de soare.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: George Lesnea



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.