Chemare - George Lesnea

Mă cheamă, mă cheamă
Prin lungi adieri,
Un glas de aramă
Spre zarea de ieri.
Tăcerea pe geamuri
În piept mi-a pătruns,
Iar luna-ntre ramuri
De tei s-a ascuns.

Sunt toate departe.
Te vezi călător
Ca-n toamne deșarte
Un ultim cocor.
Trec doruri prin grâe,
Þi-s anii bătrâni.
Încet te mângâe
O rază de mâni.

Cu bine, avânturi.
Eu singur rămas,
Sub ploi și sub vânturi
Fac jalnic popas.
Pierdută-i văpaia
Seninului gând.
Aud cucuvaia
În suflet cântând.

Văd numai morminte
De-aici până hăt.
Nimic înainte,
Nimic îndărăt.
Păduri de-ntristare
Cărarea ne-o țes,
Cu foșnete-amare
În cale ne ies.

Amurgul începe.
Cu frunze mă-ntomn,
Pe veștede stepe
Mă-apropii de somn.
Nimic nu tresaltă,
Doar ghimpii de frig
În muceda baltă
A vieții se-nfig.

Nădejdea mea-i parcă
În plopul stingher,
Zădarnic încearcă
S-ajungă la cer.
Când norii detună
Destinul oricui,
Culege furtună
În crengile lui.

Dar nu-i nici hodină
Și niciun popas.
Cu pași de rugină
În hăuri mă las.
Cu praful de-un deget
Pe vechiul senin,
Merg fără de preget,
Merg fără destin.

Pustiul mă-ndreaptă.
Cobor, mă ridic,
Nimic nu mă-așteaptă,
Nu caut nimic.
Prin nemărginire,
Alături de orbi,
Pășesc în neștire
Sub viscol de corbi.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: George Lesnea



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.