* * * ( Peregrinările lui Childe Harold - Cântul al treilea – strofă LI – strofă LXXV ) - George Gordon Byron

Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LI


Cumplite lupte ți-au vuit pe maluri
Și munți de leșuri ai avut poveri;
Măceluri înrpșiră repezi valuri,
Dar nici mormânt n-au mândrii cavaleri;
Ți-s limpezi apele mânjite ieri
Și soare vin îți scapără-n oglindă,
Dar nu poți ca în unda ta să-mi ceri
Să-nec și amintirea suferindă
Ce sufletul, mereu, ca-n chingi stă să-mi cuprindă.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)





Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LII


Așa Childe Harold își zicea, ca unul
Pătruns încă de-al Firii farmec blând;
Putea parcă-ndrăgi chiar și surghiunul,
Învăluit de-al păsărilor cânt;
De fruntea-i oglindea mereu grav gând,
Ce locul patimilor vii luase,
Trăia și bucurii din când în când,
Priveliștile Firii maiestoase
Pe chipu-i aducând surâsuri luminoase.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LIII


Doar patimile-n piept îi erau scrum
Nu și iubirea... caldul zâmbet cere
Tot zâmbet cald, căci inima, oricum,
Visează duioșie, mângâiere,
Chiar când dezgustul pentru lume fiere
Într-însa varsă... Scumpă amintire
Purta în suflet Childe – și-o revedere
Visa, un ceas de dulce fericire,
Când inimi se unesc, topite în iubire.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LIV


Nu știu cum învățase duioșia
Iubirii – el, nepăsător la toate –
Îl fermeca însă Copilăria
Cu dulcile-i priviri nevinovate.
Disprețuia el omenirea poate,
Dar ce contează ce l-o fi schimbat?
E greu să crească în singurătate
Simțiri adânci, dar iată-l fermecat
Pe tristul peregrin de-un dor nealiniat.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LV


Era o inimă cu-a lui unită
Prin legături mai tari decât altarul;
Dintru-nceput, mereu neprihănit,
Iubirea-și revărsa asupră-i harul,
Pizme-nfruntând și înfrângând amarul;
El, rece azi la frumuseți divine,
Simțindu-i dorului acestui jarul,
În aste stihuri de durere pline,
Pe mal străin, astfel pornit-a să suspine:



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LV – 1


Din Drachenfels privesc castele
Cum apa Rinului se zbate,
Când trece în vârtejuri grele
Printre coline-n vii bogate,
Livezi, podgorii, toate-n floare,
Ce vin promit, cum și bucate,
Printre orașe-ncântătoare,
Cu albe ziduri de cetate;
De-ai fi cu mine, înzecit
De tot ce văd aș fi vrăjit.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LV – 2


Țărănci cu-albaștri ochi de vis,
În mâini cu proaspete, vii flori,
Zâmbesc în mândrul Paradis.
Cetăți străvechi, cu turnu-n nori,
Printre-arbori verzi se iscă, sure.
Abrupte stânci, stârnind fiori,
Și-arcade frânte, din pădure
Privesc spre-a viilor comori.
Dar toate te-ar dori stăpână
Cu mine-alături, mână-n mână.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LV – 3


Crini îți trimit, primiți în dar
De mine... Știu, s-or vesteji
Cât nici n-o să-i atingi măcar;
Ci totuși, nu-i disprețui,
Căci eu i-am îndrăgit, visând
Că-i vei privi cu ochii vii,
Și-atunci, prin suflet și prin gând,
Aici cu mine ai să fii,
Știind că-s de pe mal de Rin,
Ca inima să mi-o alin.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LV – 4


Măreț tot curge Rinu-n spume,
La fiecare șerpuire
Descoperind o altă lume,
Alt paradis pentru privire.
Oricine-ar sta aici o viață
Priveliștile să le-admire,
Căci loc mai drag, mai cu verdeață,
Nu afli în întreaga Fire,
Pe-ai mei urmându-i, ochii tăi
Ar îndulci câmpii și văi.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LVI


Pe-un dâmb, pe lângă Goblentz, se ridică
O piramidă scundă ... Dedesubt,
O inimă vitează, inamică,
Își doarme somn de veci neîntrerupt.
L-au plâns soldații cu obrazul supt,
Hirsuți soldați, slăvindu-i cutezanța
Acestui dârz Marceau, de rane rupt,
Ce-n luptă se-avântase pentru Franța,
Să-i apere, fidel, dreptatea și speranța.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LVII


Scurt, glorios de-a fost al său destin,
L-au dus la groapă două oști certate.
Pentru-al său suflet, glasul peregrin
Să ceară slavă-ntru Eternitate.
El campion ți-a fost, o, Libertate,
Dintre puținii ce n-au tras foloase
Cât din puterea ce le-ai dat se poate.
Marceau cu sufletul curat rămase,
Și plâns de toți a fost, cu lacrimi duioase.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LVIII


Dar citadela Ehrenbreistein iat-o,
Cu negrul zid ce-i martor pe vecie
Exploziilor ce au asaltat-o
Dar neclintind cumplita ei tărie.
Turn al Victoriei ce, pe câmpie,
Priveai fugind vrăjmașii în derută,
Tot ce-a scăpat din crunta bătălie
Distruge pacea, ploile strămută,
Când ploi de gloanțe tu ai înfruntat, redută!


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LIX


Adio, Rin vrăjit! O, pacea gustă
Și-un singuratic fără alinare,
Cum și-o pereche-n valea ta augustă.
De n-ar mușca din sufletul ce doare
Ai remușcării vulturi, cu ardoare,
Unde-i sălbatică Natura-Doamnă,
Dar crudă nu, nici veselă prea tare,
Dar crudă nu, nici veselă prea tare,
Nici tristă – ci ca dulce, blândă toamnă,
Apururi ai simți că sufletul se-ndeamnă.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)








Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LX




Adio, iar... Dar spun în van adio,
Căci ce-ai văzut nu poți uita nicicând
Și vraja Rinului o vei simți-o...
O, fluviu fără seamăn pe pământ,
Da, țări mai luminoase sigur sunt,
Dar nicăieri nu află călătorii
Atâta farmec reunit și sfânt:
Munți, văi, coline, șesuri și podgorii,
Și duioșie, și-un trecut bogat în glorii!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXI




Grandoare frustă, șes fertil și albe
Orașe – valul prăvălit în spume,
Genuni de groază, catedrale-n salbe,
În gotic stil, păduri, văi largi, molcome,
Și stânci sălbatice, parcă anume
Sfidând umana artă a zidirii,
Și=o pașnică, voioasă foarte lume,
Precum e-aici și plăsmuirea Firii,
Chiar de imperii cad din culmile măririi.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXII




... Dar astea sunt departe... Iată Alpii,
Palate-ale Naturii, mari redute
Cu turnu-n nori... Pe înghețate albii,
Vast tunet de zăpezi din pisc căzute.
Tot ce înalță-un suflet și-l prăvale
S-a întrunit în piscuri mute,
Pământul învățând ce lungă cale
E pân-la cer, lăsând pe bietul om la poale.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXIII




Dar cât nu trec de munții fără seamăn,
Nu pot popas să nu fac la Morat,
Câmp ce e cu patriotismul geamăn.
Trofeie-n oase-aici s-au adunat,
Și nu roșesc că-s și eu dintr-un nat
Cu-nvingătorii – căci burgunzii mii
De luptători nici nu și-au îngropat.
Și neavând ci tihnă-ntru vecii,
Toți umbre, azi, pe Stix, se vaită, stafii.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXIV




E Waterloo un Cannae prin măcel,
Dar Marathonul și Morat egale
Prin glorie-s – și pată n-au defel,
Căci n-au mers roabe oști pe-a luptei cale,
Supuse-ambiției imperiale,
Ci liberi cetățeni ce sfântă cauză
Au apărat în lupte infernale,
De legi draconice dorind să n-auză,
Ori drept divin la tron, înscris în clauză.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXV



Lângă un zid stingher, dar mai stingheră,
Se nalță o columnă întristată,
O rămășiță dintr-o altă eră,
Nenorocită și înspăimântată,
Ca o ființă-n piatră preschimbată
De spaimă – însă conștientă parcă,
Uimit ești de a ei în timp durată
Când falnicul Aventicum cea largă
Domnie ce avu azi de ruini încarcă.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXVI




Și-aici, sfințit să fie al tău nume,
O, Iulia, multiubitoare fiică,
Tu Cerului te-ai hărăzit pe lume,
Vrând tatăl să-ți salvezi în vremea-antică;
Dar juzii, care legea doar aplică,
De lacrimi seama n-au ținut nicicând.
Vreun monument aici nu stă să zică
În ce fel i-ai murit peste mormânt,
Să fiți un colb precum și-o inimă oricând.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)








Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXVII



Sunt fapte, nume ce eternizate
Se cer, chiar de Pământul uită iute
Tirani, popoare cucerite, state.
Dar tu înveșnicită fii, Virtute,
Cu mărețiile-ți neîntrecute,
Și dintru nemurirea ta, apururi,
Ca albii Alpi s-arați, cu piscuri mute,
Ce-și suie maiestoasele contururi
Nepieritoare-n veci sub bolți de-azururi!


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXVIII



Ci iată lacul Leman, ce-n cristal
Reflectă munți și cer ca în oglindă,
Iar lor le place ca în linul val
Imaginea tihnită să-și surprindă.
Dar totuși, prea mulți oameni se perindă,
Ca să mă reculeg în simțăminte;
Și iar singurătatea suferindă
Mă va momi – și-am să rechem în minte
Dragi amintiri ce-un om în turmă nu mai simt.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXIX


Să fugi de oameni nu înseamnă ură;
Nu toți pot truda grea cu ei s-o-mpartă,
Și nu îmbraci a disprețului armură
Dacă-ți închizi a sufletului poartă,
Spre-a nu te prinde-n fierberea-i deșartă
Al lumii val – căci lung, târziu te plângi
Că molipsirea asta nu te iartă
Și-adună rele peste rele-adânci,
Ca, sub povara lor, slab, sufletul să-ți frângi.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXX



E-o clipă a căințelor nătânge,
Când sufletul distrus, atât de lesne
Își schimbă-n lacrimi orice strop de sânge,
Speranțele-mbrăcând în văl de bezne!
Pe-al vieții drum de rătăcim, ades ne
Și pierdem noi în noapte... Marinarii
De-un port știu sub ale vântoasei plesne,
Dar ce-i ce-n Veșnicie sunt hoinarii
N-au ancoră, n-au port, speranțe ori fruntarii.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXI




Au nu-i mai bine să trăiești sihastru,
Iubind pe-acest pământ ce-i pământesc,
Aici pe unde Ronul lac albastru
Din veci hrănește cu-apa lui, firesc,
Ca mamele, copiii când și-i cresc
Și plânsul li-l opresc prin mângâieri?
Au nu-i mai bine, mai dumnezeiesc,
Să stăm în loc retras, și noi stingheri,
Decât în lume sclavi să fim ori temniceri?



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXIl


Nu-n mine eu trăiesc... Sunt doar o parte
Din ce-i în jur... Mi-e drag un lanț de creste,
Dar mi-e orașul chin – și fug departe,
Și neplăcut în sânul Firii-mi este
Că-s doar verigă eu printre aceste
Ființe ale lumii, când viu zbor
Vrea sufletul spre sferele celeste,
Spre piscuri, și spre stele, peste nor –
Ori peste-ntins de mări se vrea rătăcitor.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXIII




Și cum gândesc, așa cred că mi-e viața:
Pustiul lumii, mișunul, îmi pare
Un loc de chin, unde te-apucă greața
Și-n care-au ispășit vreo crimă mare.
Dar aripi parcă-mi cresc la subțiore,
Mai iuți ca uraganul nentrecut,
Și astfel prinde sufletul să-mi zboare,
Rupând încătușarea ăstui lut
În care s-a trezit închis dintr-unceput.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXIV




Și-atunci când liber fi-va al meu suflet
De ce urăște-n formă degradantă,
Și carnea unor viermi va da răsuflet,
Ori unor muște... De-o să văd o dată
Că elementul element se-arată,
Că prafu-i praf – n-am să disting eu oare
Mai clar neîntrupatul gând și-o ceată
De spirite cu care rar se pare
Că-mpart esența lor în veci nemuritoare?


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)







Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea
– strofă LXXV




Au munții, cerul, marea nu mi-s parte
Din suflet? Și eu parte nu-s din toate?
Iubirea ce-mi stârnesc nu-i pură foarte?
Față de-aceste lucruri minunate,
Ce n-aș disprețui? Au n-aș răzbate
Prin suferinți, în loc de-a renunța
La aste simțăminte luminate,
Pentru un om ce toată viața sa
Privește doar în jos, nevrând a se nălța?


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron